Top 5: Crime celebre
Crime care au fascinat lumea si au atras atentia atat presei cat si populatiei, au ramas in istorie cu semnatura ‚autorului necunoscut'. Cateva sunt foarte cunoscute, savarsite de personaje devenite legendare, ale caror povesti au inspirat scrierea de carti sau realizarea de filme.
Topul celor mai cunoscute crime cu autor necunoscut:
1. Cazul tinerei de doar 6 ani, JonBenet Ramseys a impresionat lumea. Aceasta era cunoscuta deoarece participa la mai multe consursuri pentru copii in Statele Unite. Fetita a fost gasita moarta in subsolul casei in care locuia impreuna cu parintii, la aproape opt ore de cand fusese data disparuta. Politia nu a reusit sa identifice autorul, crima fiind clasata cu 'autor necunoscut'. Insa in anul 2003 au fost gasite noi probe, printre care si ADN-ul criminalului, identificat ca apartinand unui barbat caucazian. Insa cautarea ADN-ului pentru o potrivire in baza de data interntionala, unde se afla mai mult de 1.6 milioane de persoane inregistrate, majoritatea fosti criminali, nu a adus niciun rezultat. Acum, saptamanal cautarea este reluata pentru a se incerca prinderea si tragerea la raspundere a autorului.
2. Elisabeth Short in varsta de 22 de ani fost ucisa la data de 15 ianuarie 1947 in parcul Leimert din Los Angeles. Crima savarsita intr-un mod oribil a atras atentia presei si astfel a avut un impact foarte mare asupra populatiei. Acest lucru a inspirat realizarea mai multor filme care dezbateau acest eveniment socant din iarna anului 1947. Crima insa avea sa ramana cu autor necunoscut. Desi peste 60 de oameni au marturisit ca ei sunt adevaratul criminal, printre care si femei, niciunul nu a putut fi acuzat. Datorita impactului enorm asupra opiniei publice, mai multe nume mari ale vremii au fost suspectate. In Statele Unite povestea a inceput sa fie asociata cu cea a legendarului Jack Spintecatorul.
3. Crima petrecuta in dimineata zilei de 4 august 1892 a socat comunitatea locala a orasului Fall River, Massachusetts. Andrew si Abby Borden au fost gasiti morti in propria casa. Andrew fusese lovit de mai multe ori in cap in timp ce se afla pe canapea, iar sotia sa fusese omorata in acelasi mod, in dormitor. Cei doi soti au fost gasiti de fata lor, Lizzie, care se afla si ea in casa la momentul producerii crimei. Mai tarziu, s-a aflat ca aceasta a incercat sa cumpere cu o zi inainte otrava, iar dupa incident a ars o rochie care ii apartinea, in cuptor. Arma crimei nu a fost gasita niciodata. Desi acuzata de crima, Lizzie nu a primit condamnare din lipsa de probe. Insa societatea orasului in care traia a renegat-o si a devenit un paria.
4. Cazul “The Zodiac killer” reprezinta un caz de crime in serie care s-au produs la sfarsitul anului 1968 si inceputul anului 1969. 5 victime au fost atribuite acelusi criminal. Desi s-a facut asocierea intre victime ale “zodiacului” si a alte victime, acest lucru nu a fost dovedit. In incercarea de identificare a criminalui au fost interogati mai mult de 2500 de posibili suspecti, insa nici pana astazi nu a fost nimeni condamnat.
5. Primul loc in topul celor mai renumite crime al caror autor nu a fost identificat niciodata este bineinteles Jack The Ripper. Se crede ca acesta a omorat 5 femei in Londra in anii 1888-1889. Tehnica sa era de fiecare data aceeasi, mai intai strangulandu-si victimele, pentru ca apoi, dupa ce le aseza, sa la taie artera jugulara. Dupa moartea victimei, Jack Spintecatorul incepea un poces de mutilare in care anumite parti ale corpului erau indepartate. De la fiecare victima pastra cate o parte ca suvenir. Acest caz a ramas in istorie ca fiind cel mai renumit caz de crime in serie. Multe filme au fost realizate avand ca sursa de inspiratie povestea lui “Jack Spintecatorul”.
joi, 10 aprilie 2008
nostradamus
Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic şi farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediţie a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, Nostradamus creând în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrenee, care au fost de-a lungul timpului intrepretate greşit sau traduse greşit.
Nostradamus este o figură proeminentă a Renaşterii Franceze şi profeţiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei cât şi a altor lucrări despre profeţii.
Tinereţea
Data naşterii sale (14decembrie 1503) este discutabilă. S-a născut în Saint-Rémy-de Provence (sudul Franţei). Se pare că a fost cel mai mare din cei 18 (după alţii cel puţin 9) copii ai familiei. Tatăl său se numea Jaume de Nostredame, comerciant de cereale şi apoi notar regal. Mama sa era Reneé de Saint-Rémy.
Numele de Nostradamus provine de la bunicul său, Crescas de Carcassone, evreu convertit la catolicism.[1]
Anii de studiu
Michel de Nostredame, născut la 14 decembrie 1503, la Saint-Remy în Provence, cel mai conversat profet din istorie, se pregătea să devină medic. Dar studiile sale au fost întrerupte brusc, când ciuma bubonică s-a abătut asupra sudului Franţei, în 1525. În timp ce mulţi medici au părăsit speriaţi regiunea, Michel călătorea curajos dintr-un loc în altul pentru a îngriji victimele bolii extrem de contagioase. Totuşi, aproape că i s-a refuzat acordarea titlului, la absolvire, patru ani mai târziu, poate din cauza acuzaţiilor aduse de colegii invidioşi. Dar a fost pus în drepturi datorită recunoştinţei ţăranilor şi respectului celorlalţi studenţi.
Viaţa familială
În 1533 şi-a deschis un cabinet în Agen, localitate pe fluviul Garonne şi s-a căsătorit cu o tânără cunoscută ca fiind bogată, foarte frumoasă şi apreciată. Aveau deja o fiică şi un fiu, când Inchiziţia, instituţie a Bisericii menită să suprime erezia, a intervenit în viaţa lor. Nostradamus (cum îşi spunea la acea dată) a fost chemat în faţa unei instanţe ecleziastice, pentru că ar fi făcut o afirmaţie ireverenţioasă despre o statuie a Fecioarei Maria. Când s-a întors acasă, a aflat că atât soţia, cât şi cei doi copii muriseră de ciumă. În următorii zece ani, medicul inimos şi-a reluat activitatea de curant itinerant câştigându-şi faima de făcător de minuni. După ce i s-a acordat o pensie viageră, s-a stabilit la Salon, o localitate între Marsilia şi Avignon, a înfiinţat un laborator de produse cosmetice şi s-a căsătorit cu o văduvă bogată, cu care a avut şase copii.
Profesia
Începerea revelaţiilor
Cum noua sa situaţie financiară îi permitea să nu mai practice permanent medicina, Nostradamus s-a orientat spre ştiinţele oculte. Barbarii din orăşel, cum îşi numea el vecinii, priveau cu suspiciune interesul lui pentru magie şi astrologie. Şi-a transformat podul casei în observator astronomic, unde urcat pe trepied, urmărea bolta înstelată şi susţinea că află secretele viitorului de la lumina interioară, vocea.
La început, şi-a făcut cunoscute prezicerile printr-o serie de cărţulii modeste pe care a început să le publice din 1550. Dar treptat şi-a pierdut total interesul pentru urmărirea condiţiilor meteorologice şi a fazelor lunii.
Curtea Franţei
Individul scund şi vioi, cu barba lungă şi deasă, este considerat o ciudăţenie la somptuasa Curte renascentistă a regelui Henric al II-lea al Franţei. Cunoscut ca fiul unor evrei convertiţi, pasionat de astrologie şi de alte ştiinţe oculte, Nostradamus a fost invitat la Paris în 1556 mai mult pentru amuzament. Dar profeţiile sale despre rege îi vor aduce faima internaţională. Una dintre acestea părea adevărată, dar fără de îndoială ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege. O alta, în mod caracteristic criptică, interpretabilă: Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cuşca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică.
La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiţie, a străpuns coiful regal de aur şi a pătruns în ochi. Făptaşul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o aşchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el avea să fie şi să rămână singurul suveran al Franţei cu un singur ochi.
Consilier regal
Pe fontul tulburărilor interne, în Franţa mulţi, asemenea reginei Caterina, nu simţeau nevoia ca istoria să confirme spusele medicului. Prezicerea acestuia despre moartea soţului ei a fost suficientă. Fără îndoială, ei i se datorează numirea lui ca medic curant al fiului acesteia, Carol al IX-lea.
Potrivit unei povestiri cunoscute, Nostradamus a chemat odată un înger, numit Anael, şi i-a cerut să îi dezvăluie într-o oglindă magică soarta copiilor reginei. Oglinda ia arătat pe cei trei fii domnind pentru scurtă vreme, în timp ce ginerele ei aflat în disgraţie, Henric de Navarra, ar fi urmat să domnească 23 de ani. Speriată, regina a cerut să fie oprit acel spectacol neplăcut. De fapt, probabil că Nostradamus a vizitat-o la Curte doar pentru a face horoscopul atât pentru ea, cât şi pentru copii ei. Este foarte probabil ca Nostradamus să fi fost suficient de abil să îşi dezvăluie viziunile neplăcute în expresii ambigue, având în vedere că monarhii absoluţi indiferent cât de amabili se arătau la început faţă de clarvăzători erau renumiţi pentru pedepsirea mesagerilor din cauza mesajului lor. Cuvintele lui Nostradamus au fost amintite cu admiraţie. Opunându-se impecabil magicenilor şi vrăjitorilor, conducătorii Bisericii Romano-Catolice ar fi vrut să-l ardă pe rug pe acest profet periculos de exact. Ţăranii, crezând că prezicerea a fost de fapt un blestem, l-au ars în efigie. Numai datorită protecţiei reginei văduve, Caterina de Medici, a scăpat de execuţie.
Catrenele
Aflată în pragul unui război civil, Franţa a oferit un teren propice profeţiilor sumbre şi criptice ale lui Nostradamus, publicate în 1555 primele 100 din cele aproape 2000 pe care le va publica până în 1557. Aceste Centuri s-au bucurat imediat de succes şi l-au introdus pe autor la Curte.
Recunoscând că în mod conştient a ales o exprimare criptică, Nostradamus scria într-un limbaj obscur, pornind de la franceza contemporană lui, dar presărată cu expresii şi cuvinte din italiană, greacă, spaniolă, ebraică şi latină.
Fiecare prezicere constă din patru versuri, un catren, dar niciunul nu aduce a poezie. Vizionarul susţinea că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântaţi de ceea ce le prezicea. Dar alţi observatori mai sceptici sunt de părere că stilul vag este adoptat în mod conştient pentru a lăsa scrierile deschise interpretărilor. În consecinţă, există probabil aproape 400 de interpretări diferite ale Centuriilor, fiecare încercând să dezvăluie secretele profeţilor, care continuă până în anul 3797. Scrierile mele vor fi mai bine înţelese de cei ce vor veni după moartea mea, scria clarvăzătorul.
Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii, 70% din ele fiind împlinite până în prezent.Prevesteşte despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Preşedintelui american John F. Kennedy, aselenizarea omului pe Lună. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “new city”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.
El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.
O celebritate controversată
Pierre de Ronsard scria despre contemporanul său: Asemenea unui oracol antic, el a prezis timp de mulţi ani o mare parte a destinului nostru. Evident, profetul s-a bucurat de respectul familiei regale şi de o faimă tot mai mare, până la moartea sa, în 1566. Inevitabil, mulţi au rămas extrem de sceptici în privinţa lucrării sale sau, chiar mai rău, l-au considerat un simplu şarlatan inteligent care profita de cei creduli.
După unii cercetători, Nostradamus şi-a prezis chiar propia moarte: Lângă bancă şi pat voi fi găsit mort. După ce într-o seară a anunţat că nu va supravieţui nopţii următoare, s-a stins într-un acces de gută şi a fost găsit mort a doua dimineaţă în dormitor, lângă masa de lucru.
Profetiile necunoscute ale lui Nostradamus
In caseta metalica, gasita recent pe mosia lui Nostradamus se aflau manuscrise inedite. Potrivit acestora, sfarsitul lumii va veni in 2436, economia mondiala se va prabusi, oamenii se vor muta in alte sisteme solare si numarul homosexualilor va creste de patru ori.
Cu cateva luni in urma, dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanti cercetatori ai operei lui Nostradamus, faimosul vizionar francez din secolul al XVI-lea, a facut o descoperire senzationala.
Sub un bloc de piatra, in apropiere de Paris, el a gasit o cutie cu manuscrise ce cuprindeau o serie de profetii ale lui Nostradamus, necunoscute pana acum. Ele au fost facute publice intr-o lucrare, intitulata: "Descifrarea profetiilor lui Nostradamus".
Potrivit lui Fourier, Nostradamus era convins ca prezicerile lui nu vor fi intelese de contemporanii lui, de aceea a lasat o serie de indicii pentru a fi gasite atunci cand ar fi dorit el, respectiv la cumpana mileniului. Profetiile lui Nostradamus sunt exprimate in versuri, denumite catrene. Multe din cele prezise de el, ca de pilda aparitia lui Adolf Hitler si cel de-al doilea razboi mondial, s-au dovedit a fi adevarate. Dar una dintre cele mai cunoscute profetii care arata ca un meteor va lovi Pamantul in toamna lui 1999, parea ca nu s-a indeplinit. Catrenul 69 descrie obiectul drept "un mare munte rotund care se va rostogoli, facand sa se scufunde tari mari".
Cand acest fenomen nu a avut loc, dr. Fourier si colegii lui au ramas descumpaniti. "Pana la urma mi-am dat seama ca Nostradamus ne-a oferit spre descifrare unul din celebrele sale jocuri de cuvinte", afirma cercetatorul. Ne indica un anumit loc. Prin "munte" el a subinteles "o stanca imensa si daca aceasta va fi rostogolita, ceea ce se va gasi acolo va avea o influenta uriasa asupra statelor lumii".
Dr. Fourier si-a dat imediat seama unde trebuie sa caute si s-a dus direct la o piatra neagra, mare, rotunda, situata in apropiere de Paris, pe proprietatea in care a trait Nostradamus. Impreuna cu echipa sa, a inceput sa sape si a gasit o cutiuta metalica, pe capacul careia era gravata litera "N". "Cand am deschis cutia si am zarit un teanc de pergamente ingalbenite, cu scrisul inimitabil al lui Michel de Nostradamus, inima mea pur si simplu s-a oprit pentru o clipa", a povestit cercetatorul.
Scrierile contin sute de profetii, necunoscute pana acum, unele datatoare de sperante, altele ingrozitoare. Iata cateva dintre ele, considerate de Fourier, drept cele mai semnificative: Diferentele intre limbi vor dispareaPotrivit lui Nostradamus, ca urmare a unei inventii pe care o denumeste "un nou aparat", lumea va fi "asa cum a fost inainte de Turnul Babel". Explicatia cercetatorului este ca Nostradamus s-a gandit la un fel de masina de tradus universala, poate un calculator. Profetul spune ca aceasta descoperire va duce curand la disparitia natiunilor.
Economia mondiala se va prabusi odata cu disparitia averilor lor, "bogatii vor muri de mai multe ori", spune profetul.
Soarele va furniza intreaga energie. Actualele surse de energie vor fi inlocuite de o putere ieftina, care se gaseste din belsug, provenind din ceea ce Nostradamus denumeste "Regele Cerului". Potrivit cercetatorului, este vorba de o descriere a unui satelit care capteaza energie solara si o transmite spre Pamant.
Oamenii vor trai 200 de ani. Progresele medicinii vor prelungi durata de viata medie a omului la 200 de ani. O persoana de 80 de ani va arata ca una de 50, spune profetul. Numarul homosexualilor va creste de patru ori. Din motive inexplicabile, numarul "barbatilor care ii iubesc pe barbati va fi de patru ori mai mare", prezice Nostradamus. Vechile metode chineze de vindecare vor inlocui medicina moderna". Insanatosirea va veni din Est", scrie Nostradamus. Pe baza bioenergiei transmise prin maini, metoda va permite si celor care nu au pregatire medicala sa vindece boli, de la constipatie la cancer.
Toate impozitele vor fi desfiintate. O revolta de masa va duce la desfiintarea definitiva a impozitelor. "Oamenii vor refuza sa plateasca impozite regelui", scrie prezicatorul. Nuditatea va deveni un lucru comun odata cu imbunatatirea conditiilor de sanatate datorita unor gene mai bune, oamenii vor fi multumiti de trupurile lor si treptat publicul va accepta goliciunea.
Radiatiile vor usca Pamantul. "Regele va fura padurile, cerul se va deschide, campurile vor arde din cauza caldurii", scrie Nostradamus. Este un avertisment ce arata ca distrugerea padurilor tropicale va duce la subtierea stratului de ozon, expunand Pamantul radiatiilor ultraviolete nocive.
Urmatorul Papa va fi asasinat. Un papa carismatic va fi omorat in timp ce viziteaza o tara straina, declansand tulburari planetare. Dr. Fourier afirma ca este vorba de succesorul lui Ioan Paul al II-lea, deoarece Nostradumus il descrie "tanar". Religiile oficiale vor disparea. Asasinarea Papei va declansa un razboi sfant si, drept rezultat, bisericile sub forma actuala nu vor mai exista, spune Nostradamus, adaugand insa ca oamenii vor continua sa se roage si-si vor mentine credinta in Dumnezeu.
Cei mai multi oameni vor parasi Pamantul si vor trai aiurea. In urmatorii 300 de ani, omul va coloniza alte sisteme stelare. Pentru majoritatea oamenilor Pamantul "va deveni un mit", prezice Nostradamus. Sfarsitul lumii va avea loc in 2436. Nostradamus declara cu certitudine ca istoria umanitatii se va sfarsi la 1 octombrie 2436. El nu indica mijloacele prin care omenirea va fi distrusa, dar sugereaza ca fiinte pe care le denumeste "dusmanii nostri vechi" vor incepe un razboi.
marți, 8 aprilie 2008
ciudat
„Evidenţa Populaţiei” a născut un frate geamăn al unui decedat
Poliţiştii de la Evidenţa Populaţiei au dat naştere unui fenomen paranormal: fantoma fratelui geamăn a unui bucureştean decedat în urmă cu 12 ani se lăfăie bine-mersi într-o casă din sectorul 2, alături de două respectabile doamne. Fantoma a primit şi notificare de la Ministerul Sănătăţii să-şi facă analizele obligatorii, dar nu se dă dusă.
Petre Radulian s-a născut la 25 septembrie 1924, în Craiova şi a murit aproape 72 de ani mai târziu (mai exact, pe 16 mai 1996), în Bucureşti. Totuşi, o nepoată a observat că unchiul demult îngropat continuă să apară pe listele de electori din sectorul 2. Intrigată, a cerut relaţii şi a fost îndrumată către Evidenţa Populaţiei. Aşa că, în vara anului trecut, nepoata şi sora d-lui Radulian s-au prezentat la Secţia 9 de Poliţie. Aici, li s-a confirmat că dl. Petre Radulian figurează decedat, dar nu mică le-a fost mirarea să afle că acesta ar avea un frate geamăn, care trăieşte, domiciliind la adresa lor.
„Uitaţi, doamnă, le-a spus, triumfător, poliţistul, fratele geamăn se numeşte tot Petre, s-a născut cu 4 zile mai devreme şi are tată necunoscut!”. Cu oarecare dificultate, doamnele i-au convins pe poliţişti de absurdul situaţiei: nu se prea putea ca doi fraţi gemeni să se nască la 4 zile distanţă, unul cu tată cunoscut şi altul, cu tată necunoscut. Dar, în loc să li se mulţumească pentru spiritul civic, au fost sfătuite să se ducă la Craiova, să rezolve ele încurcătura din acte.
Se prea poate ca eroarea să se fi produs în momentul în care dl. Radulian a cerut emiterea unui nou certificat de naştere, întrucât exista o mică neconcordanţă între certificatul original şi datele din buletinul de identitate, iar faptul nu îi permitea să se căsătorească. Astfel, prenumele tatălui d-lui Radulian fusese trecut în certificat Ion, în loc de Ioan, cum apărea (corect) în buletin. Din această pricină, ofiţerul stării civile refuza legalizarea căsătoriei d-lui Radulian. Ei bine, Consiliul Local al Municipiului Craiova a „rezolvat” problema, emiţând un nou certificat, în care, la prenumele tatălui a fost trecut „I.”, iar la prenumele mamei „Marioara”, în loc de „Maria”.
Poliţiştii de la Evidenţa Populaţiei au dat naştere unui fenomen paranormal: fantoma fratelui geamăn a unui bucureştean decedat în urmă cu 12 ani se lăfăie bine-mersi într-o casă din sectorul 2, alături de două respectabile doamne. Fantoma a primit şi notificare de la Ministerul Sănătăţii să-şi facă analizele obligatorii, dar nu se dă dusă.
Petre Radulian s-a născut la 25 septembrie 1924, în Craiova şi a murit aproape 72 de ani mai târziu (mai exact, pe 16 mai 1996), în Bucureşti. Totuşi, o nepoată a observat că unchiul demult îngropat continuă să apară pe listele de electori din sectorul 2. Intrigată, a cerut relaţii şi a fost îndrumată către Evidenţa Populaţiei. Aşa că, în vara anului trecut, nepoata şi sora d-lui Radulian s-au prezentat la Secţia 9 de Poliţie. Aici, li s-a confirmat că dl. Petre Radulian figurează decedat, dar nu mică le-a fost mirarea să afle că acesta ar avea un frate geamăn, care trăieşte, domiciliind la adresa lor.
„Uitaţi, doamnă, le-a spus, triumfător, poliţistul, fratele geamăn se numeşte tot Petre, s-a născut cu 4 zile mai devreme şi are tată necunoscut!”. Cu oarecare dificultate, doamnele i-au convins pe poliţişti de absurdul situaţiei: nu se prea putea ca doi fraţi gemeni să se nască la 4 zile distanţă, unul cu tată cunoscut şi altul, cu tată necunoscut. Dar, în loc să li se mulţumească pentru spiritul civic, au fost sfătuite să se ducă la Craiova, să rezolve ele încurcătura din acte.
Se prea poate ca eroarea să se fi produs în momentul în care dl. Radulian a cerut emiterea unui nou certificat de naştere, întrucât exista o mică neconcordanţă între certificatul original şi datele din buletinul de identitate, iar faptul nu îi permitea să se căsătorească. Astfel, prenumele tatălui d-lui Radulian fusese trecut în certificat Ion, în loc de Ioan, cum apărea (corect) în buletin. Din această pricină, ofiţerul stării civile refuza legalizarea căsătoriei d-lui Radulian. Ei bine, Consiliul Local al Municipiului Craiova a „rezolvat” problema, emiţând un nou certificat, în care, la prenumele tatălui a fost trecut „I.”, iar la prenumele mamei „Marioara”, în loc de „Maria”.
vampiri
DESPRE VAMPIRI
Vampirul este unul dintre cele mai vechi mituri populare, cu nenumarate legaturi cu alte legende si superstitii. In acelasi timp imaginea este interconectata cu o multitudine de perversiuni. Este vorba despre un mit universal deoarece nu este specific pentru nici o traditie culturala. Toate acestea ar indica existenta unei reprezentari psihice a mitului, necesare proiectiei si diseminari, o reprezentare care a existat din cele mai indepartate timpuri si care poate fi considerata ca fiind una din cele mai arhaice imagini pe care le cunoastem.
O simpla privire aruncata variatelor mitologii celor din trecut reveleaza tendintele vampirice ale multora din zeii creati de om. Putem gasi toate acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor, ca si in restul Europei, Asia si in unele parti din Africa. Toti acesti zei erau cu totii dedati bautului si suptului sangelui. In mod similar intalnim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan, Vajra, care beau sange pentru a obtine controlul asupra vietii si mortii. Intr-una din cele mai vechi povesti pastrate, legenda lui Ghilgames, erou al unei povestiri babiloniene, tema vampirului apare deja cu caracteristicile descrise intr-o maniera atat de precisa incat pare sa fie identica cu cea a acelor vampiri din evul mediu si din timpurile mai apropiate prezentului. Ca mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian. Imaginea arata un om copuland cu un vampir fara cap. In Mexico pre-columbian vampirii apar sub numele de "sihuateteo", este vorba despre femei care au murit la nasterea copiilor. Vampirul chinez, Ching Shih, frecvent citat in povestile dinastiei T'ang, isi are originile intr-un trecut mai indepartat si are o asemanare mult mai mare cu corespondentul sau Occidental. Este foarte posibil ca mitul vampirului sa fi venit in Europa Occidentala prin India, via Turcia si Balcani.
Vampirul, unul dintre cele mai revelatoare si fertile mituri ale timpului nostru, isi face pentru prima oara intrarea triumfala in literatura europeana intr-una din lucrarile lui Byron. Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal pentru toti vampirii care au existat sau vor exista; aristocrat prin nastere, puternic si seductiv, libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el. El a anticipat in multe privinte barbatul narcisic si decadent al sfarsitului de secol. In vesnica lui cautare de senzatii noi, Byron a transformat incalcarea valorilor intr-o valoare pozitiva, ilustrand prin viata sa si prin operele sale rasturnarea completa a valorilor traditionale produsa de revolutia franceza. La celebra inrunire ce a intampinat nasterea lui Frankestein, in vila Diodati, casa lui Byron aflata la tarmurile lacului Leman, poetul a conceput faimosul sau eseu "Fragment dintr-un roman" care a fost publicat ca un postscriptum la "Mazepp" in 1819. Aceasta a fost replica sa la o povestire ("Vampirul") scrisa de John Polidori (London 1819). Profitand de absenta lui Byron, Polidori a inceput sa dezvolte un concept schitat de Byron, plagiindu-i ideea si devenind astfel primul vampir literar, care si-a extras inspiratia in intregime de la marele poet.
Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) toti acestia au scris despre vampir, nu mai vorbim de Bram Stoker creatorul lui Dracula (1897). Printre cei care au marcat inceputurile acestei traditii a vampirismului literar trebuie sa-l includem si pe marchizul de Sade. In "Justine", placerea obtinuta de unul din personaje la vederea sangelui curgand din venele unei victime, este detaliata explicit. Cu rare exceptii tema vampirului este in mod evident absenta din literatura psihanalitica. Totusi imi vin in minte, imediat, doi autori : Ernst Jones si Otto Fenichel. In cartea lui referitoare la cosmaruri, Ernst Jones dedica un intreg capitol acestei teme, oferind astfel un punct de vedere psihanalitic si cea mai intinsa tratare a temei intalnita pana acum. Ernst Jones a descris vampirul ca pe un "spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de sangele sau: in mod evident acesta apare ca un produs cosmarului". In cartea sa "Teoria psihanalitica a nevrozelor", Fenichel descrie sexualitatea infantila notand frecventa cu care "putem observa fantasme de sugere de un tip oral sadic directionate impotriva obiectelor" si continua folosind cuvantul vampir cu privire la acestea.
PRIMII VAMPIRI
Cele mai vechi legende despre vampiri s-au pastrat de patru mii de ani si vin de la asirienii si babilonienii din Mesopotamia. Acestia se temeau de Lamastu, o zeita demonica ce vina oameni. In legendele asiriene, Lamastu (in traducere, „cea care sterge”), fiica zeului Anu, se furisa noaptea in casele oamenilor, fura sau ucidea bebelusii in leagane sau chiar in pintecele mamei, vina si adulti, sugea singele barbatilor tineri, provocind boli, sterilitate si cosmaruri. Deseori, Lamastu este descrisa cu aripi si gheare de pasare, iar uneori – cu cap de leu. Pentru a se proteja de aceasta, femeile insarcinate purtau amulete cu Pazuzu, un alt zeu rau, care a infrint-o cindva pe Lamastu.
Lamastu este asociata cu Lilith, o figura proeminenta din unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variaza considerabil, dar versiunea cea mai vehiculata a povestii este ca ar fi fost prima femeie. Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam si pe Lilith din pamint, din care cauza intre ei aparusera in curind neintelegeri. Lilith a refuzat sa i se mai supuna lui Adam si a plecat din Eden, nascindu-si propriii copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o aduca inapoi. Fiindca ea a refuzat, ingerii i-au promis ca-i vor ucide zilnic cite 100 de copiii pina cind va hotari sa se intoarca. Lilith, in schimb, a jurat ca va distruge copiii oamenilor. Imaginea lui Lilith ca ucigasa de copii, se pare ca a fost preluata direct din legenda despre Lamastu. Si Lilith este descrisa ca un demon cu aripi si gheare ascutite, care vine noaptea sa fure copiii nou-nascuti sau fetii din femeile insarcinate. Desi este descrisa ca o creatura terifianta, Lilith are calitati seducatoare. Evreii credeau ca ea vine noaptea la barbati sub forma unui succubus (femeie-demon care intretine contacte sexuale cu barbatii, cind acestia dorm).
Grecii antici se temeau de niste creaturi asemanatoare, in special de Lamia, o demonita cu cap si trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului - de sarpe. Intr-o versiune a legendei despre Lamia, aceasta a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, zeita Hera, a innebunit-o pe Lamia si ea si-a mincat toti copiii. Cind si-a dat seama ce a facut, Lamia s-a infuriat atit de tare, incit s-a transformat intr-un monstru nemuritor care, din gelozie, a inceput sa suga singele pruncilor. Grecii se temeau si de Empusai, fiica malefica a lui Hecate si zeita vrajitoriei. Aceasta, putind sa-si schimbe infatisarea, iesea noaptea din Hades (lumea subterana), sub forma unei femei frumoase, si seducea pastorii de pe cimp, devorindu-i. O creatura similara, Baobhan Sith, se face prezenta si in folclorul celtic.
Vampirii apar si in mitologia Asiei. Printre personajele de cosmar, descrise de folclorul indian, sint Rakshasa (o creatura care isi poate schimba forma si devoreaza copii) si Vetala. Ambii demoni preluau controlul asupra cadavrelor si atacau oamenii vii. Folclorul chinez ne spune ca unii morti pot sa se ridice din mormint si sa se intoarca in lume. Aceasta se intimpla atunci cind spiritul unei persoane (p’o) nu putea ajunge in lumea de dincolo, din cauza faptelor rele comise in timpul vietii. Spiritul, infuriat de soarta-i oribila, readucea trupul la viata si ataca oamenii noaptea. Un mort – deosebit de periculos, cunoscut si ca Kuang-shi (sau Chiang-shi), putea sa zboare si sa ia diverse forme. Acesta era acoperit de par alb, avea ochi rosii, stralucitori, si isi musca victimele cu dintii ascutiti.
Triburile nomade si negustorii au raspindit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie, Europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul, diversele elemente ale acestor povesti se combinau, creind alte mituri despre vampiri.
ISTORIA MISTERIOASA A VAMPIRILOR
ncă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vorbit despre monştri şi spirite malefice, din rîndul cărora s-au detaşat vampirii, fiinţe hidoase care se hrănesc cu sînge şi care sînt nemuritoare. În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra elementelor care au dus la apariţia legendelor privind vampirii, asupra semnificaţiilor psihologice ale acestor creaturi şi vom încerca să oferim o explicaţie vampirismului.
Arhitectura unui mit modern
În cărţile contemporane, în filme şi în documentare, vampirii sînt nişte creaturi incredibil de elaborate. Conform mitologiei, însă, fiecare vampir a fost la un moment dat om. Vampirii se hrănesc cu sînge şi vînează numai noaptea. De obicei, sînt beneficiarii unor incisivi puternici şi ascuţiţi, cu ajutorul căror îşi muşcă victimele de gît.
Legendele privind aceste creaturi se întîlnesc în culturile majorităţii popoarelor. Cea mai celebră creatură de acest gen, întîlnită în America de Sud şi Centrală, este El Chupacabra, despre care se spune că a făcut cele mai multe victime din întreaga istorie a vampirilor.
Vampirii se pot prezenta sub forma unor fiinţe umane normale, care sînt, dotate, însă, cu o extraordinară putere de seducere, dar şi sub forma unor animale.
Se spune despre aceste creaturi că sînt nemuritoare. În realitate, însă, ele pot fi distruse prin supunerea lor unei lumini puternice, prin ardere, prin stropirea cu apă sfinţită sau prin expunerea la usturoi.
Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui Bram Stoker, cel care în 1897 a scris celebra carte "Dracula", care a fost adaptată în numeroase filme şi care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de alte cărţi.
Nopţile bîntuite ale Mesopotamiei
Nimeni nu poate spune cu certitudine cînd au apărut primii vampiri, dar există date care arată că, în urmă cu 4.000 de ani, vechii asirieni şi babilonienii din Mesopotamia se confruntau deja cu astfel de figuri ciudate. Mesopotamienii vorbeau despre Lamastu sau Lamashtu, o zeiţă-demon care se hrănea cu oameni. În legendele asiriene, Lamastu era fiica zeului Anu. Ea intra în casele oamenilor, noaptea, şi răpea sau omora copiii. De asemenea, îi ataca şi pe adulţi, cărora le putea provoca diverse boli, şi, uneori, se hrănea cu sîngele tinerilor bărbaţi. Uneori, această zeiţă se prezenta în faţa oamenilor cu chipul unui leu. Pentru a se apăra de Lamastu, femeile însărcinate purtau amulete care îl întruchipau pe Pazuzu, un zeu care lupta împotriva demonilor.
Lamastu este asociată cu Lilith, o figură întîlnită în foarte multe texte evreieşti. Conform unei legende extrem de vechi, Lilith, care a fost creată de Dumnezeu din pămînt, odată cu Adam, a părăsit Edenul şi a dat naştere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei îngeri să o convingă să se întoarcă şi, pentru că ea a refuzat, i-a promis că o va face să ucidă cîte 100 de copii pe zi, pînă se va reîntoarce în Eden, transformînd-o astfel într-o adevărată ucigaşă de bebeluşi.
Vechii greci aveau şi ei o creatură asemănătoare, Lamia, o zeiţă cu cap de femeie şi cu trup de şarpe. Legenda spune că Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Geloasă şi, în acelaşi timp, furioasă, soţia lui Zeus, Hera, a blestemat-o pe Lamia să-şi mănînce toţi copiii pe care-i va naşte. Pentru a se apăra împotriva blestemului, Lamia s-a transformat într-un adevărat monstru şi a început să se hrănească numai cu sîngele copiilor. Creaturi asemănătoare pot fi întîlnite şi în legendele celte, indiene sau chineze.
Strigoi, upiri şi vîrcolaci
În ultimii 1.000 de ani, legendele despre vampiri au fost mult îmbogăţite, prin contribuţia culturilor est-europene. Legenda lui Dracula, de exemplu, este inspirată clar din folclorul est-european, mai precis din cel românesc. Toţi aceşti vampiri aşa-zis noi prezintă anumite particularităţi şi caracteristici, dar, cu toate acestea, pot fi încadraţi într-o singură categorie: demoni (reprezentanţi ai diavolului), oameni care mor şi care sînt retrimişi pe pămînt.
Cei mai renumiţi vampiri europeni sînt upirul rus, vîrcolacul grecesc şi strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezintă spriritele unor persoane care au murit şi s-au reîntors printre cei vii. Spre deosebire, însă, de upiri sau de vîrcolaci, strigoii trebuiau să treacă prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pămînt. Într-o primă fază, strigoii sînt invizibili şi-şi manifestă prezenţa prin mutarea mobilei sau furarea mîncării. După o anumită perioadă de timp, însă, ei devin vizibili, luînd înfăţişarea unei persoane în viaţă. Se spune despre ei că nu părăsesc casa în care au ajuns prima dată şi că se hrănesc cu sînge.
În perioada imediat următoare întoarcerii lor pe Pămînt, strigoii trăiesc în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. După şapte ani, însă, ei pot trăi oriunde doresc, luînd înfăţişare umană şi începînd, practic, o nouă viaţă.
Isteria vampirismului cuprinde Europa de Est
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins întreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări care l-au inspirat şi pe irlandezul Bram Stoker în scrierea celebrei cărţi "Dracula". Chiar dacă se îndepărtează mult de realitate, Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. În primul rînd, a amplasat acţiunea în munţii Transilvaniei, într-o regiune plină de mister, inspirîndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei şi din folclorul ţigănesc, iar în al doilea rînd a reuşit să brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cărţii.
Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea duşmanii în ţeapă nu era doar o legendă) şi care era recunoscută ca atare de români, dar şi de istorie, şi a transformat-o în vampirism, lucru care nu este menţionat în nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al Ţării Româneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul vampir modern din istorie. Să nu uităm, însă, că această carte a prins în mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre legende.
TEORIA VAMPIRILOR
Teoria care pare a fi cea mai posibila este ca virusul vampiric altereaza structura ADN-ul uman, iar vampirii ageless sunt transformati prin schimbul de sange si nu nascuti. Astfel ca, un om nu se poate naste vampir ageless... ci el ajunge asa prin convertire. Acesti vampiri au nevoie constanta de sange pentru a supravietui si pentru a se mentine sanatosi. Din cauza evolutiei lor si contrar credintei populare, ei nu am nevoie de cantitati enorme de sange in fiecare seara, nu sunt ucigasi. Putin sange de la un „donator" (deoarece vampirii rareori/ niciodata nu consuma sange de la un donator ce nu le permite) este deajuns sa le asigure o supravietuire.
ORIGINILE CREDINTEI IN VAMPIRI
Desi majoritatea oamenilor de stiinta au cautat sa afle in folclor originile credintei in vampiri, unii istorici au incercat sa cerceteze originile fizice ale acesteia. Motivul: exista unele boli ce ar putea provoca un comportament vampiric.
Una dintre acestea este porfiria, o maladie genetica rara, de care se poate imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupune nereguli in producerea de heme – un pigment din singe, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sint foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot sa sufere de delir acut. Altii au gura si dintii rosietici, din cauza producerii neregulate a pigmentului. In trecut, maladia se trata prin consumul de singe pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism, desi nu exista nicio dovada clara in privinta eficacitatii acestui tratament. Daca porfiria se depisteaza la parinti, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la suta. In istoria medicinii sint descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditara acuta, considerata incurabila. Se presupune ca, in unele cazuri, aparitia ei este o consecinta a incestului. Despre legatura dintre porfirie si vampiri, pentru prima data s-a expus Lee Illis din Hampshir. In 1963, el a prezentat Asociatiei Regale de Medicina monografia „Despre porfirie si etiologia capcaunilor”, care continea o trecere in revista amanuntita a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.
O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri poate fi catalepsia, o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crizei de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii devin rigizi, trupul i se raceste, iar bataile inimii si respiratia ii incetinesc. Un suferind de catalepsie acuta poate fi confundat cu un cadavru. Astazi, medicii dispun de cunostintele si instrumentele necesare ca sa determine daca un om este viu sau mort, dar in trecut oamenii se bazau doar pe aparente. Despre imbalsamare nici nu se stia pe atunci, asa ca oricine parea sa fie mort era inhumat deodata. O criza de catalepsie poate dura mai multe ore sau chiar zile in sir. De aceea, unii „morti” isi reveneau in mormint si, daca groapa nu era prea adinca, reuseau sa iasa si sa se intoarca acasa.
Si procesul de descompunere a cadavrelor poate sa sugereze credinta oamenilor in vampiri. Faptul ca unghiile si parul mortilor continua sa creasca, iar gazele din corp devin expansibile, sporind volumul abdomenului, ca si cum defunctul ar fi mincat, da unele impresii de viata. Iar infigind o tepusa intr-un asemenea cadavru, acesta ar putea sa erupa, eliberind tot felul de fluide, fapt prin care generatiile de altadata ar fi inteles ca mortul s-a hranit cu oameni vii.
Desi aceste lucruri au putut alimenta frica de „morti vii”, originile credintei in vampiri sint, probabil, mai mult de ordin psihologic. Fiind unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, moartea a preocupat adeptii culturilor din toate timpurile. Una dintre caile de a o accepta este personificarea mortii intr-o forma tangibila, respectiv, crearea unor personaje ce ar reprezenta-o. Vampirii personifica, in special, partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite sint opusul „sotiei si mamei bune”. In loc sa le poarte de grija sotului si copiilor, ele omoara pruncii si seduc barbatii. La fel, „mortii vii”, in loc sa-si ajute familiile, le maninca. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa-si controleze propriile tendinte negative, exteriorizindu-le. Or, aparitia, de-a lungul istoriei, a creaturilor monstruoase in imaginatia oamenilor, precum si fascinatia continua a acestora fata de vampiri, demonstreaza ca manifestarea temerilor noastre, prin intermediul acesti monstri, tine de natura umana.
VAMPIRII ENERGETICI
METODE DE APARARE
Aşadar, am încercat să studiez unul dintre fenomenele cele mai complicate. Pe cît de dificile sînt percepţia şi înţelegerea sa, lupta împotriva lui şi a efectelor sale, pe atît de des se întîlneşte în viaţa de toate zilele. Este vorba de aşa-numita intervenţie energetică. Se poate spune şi astfel: atacul psihic.
De ce se întîmplă aşa ceva? Cum se resimte? In ce constă pericolul? Să încercăm să răspundem la întrebările puse. Ce ne trebuie pentru aceasta? Experienţa vieţii şi, înainte de toate, o minte deschisă cunoaşterii, desprinsă din plasele raţionalismului. Ne-am obişnuit să vedem doar o parte a lumii. Ceea ce răzbate cîteodată întîmplător, „printre rînduri", din Cartea Vieţii se întîmplă să fie greu de captat. Uneori, dimpotrivă, scînteia cunoaşterii poate fi ascunsă sub un strat gros de reziduuri mistice.
Primul pas: să detectezi pentru tine acest hotar îngust dintre „mistică" în conştiinţa domestică (ceva ce parcă nici nu există) şi realitatea supusă legilor pînă la deformare. Al doilea pas trebuie să fie pătrunderea treptată şi atentă în profunzimea acestei stări intermediare. Tocmai atunci se iveşte şi posibilitatea de a avea asupra tabloului adevărat al vieţii un punct de vedere cît de cît corespunzător. Partea raţională este reprezentată în concluziile mele de ştiinţa tradiţională. Ei bine, cum se împotriveşte ea şi nu vrea să admită concurenţa! Consolidîndu-se temeinic pe tot parcursul secolului al XlX-lea, secolul cercetărilor şi descoperirilor fundamentale, a fost mfrîntă în mod extrem de neplăcut de cele mai recente cercetări.
Dar şi ştiinţa trebuie să se schimbe, să recunoască şi ea că tradiţia şi drumul bătut sînt limitative şi să se dezvolte. În continuare partea „mistică , ceea ce este iraţional şi inaccesibil înţelegerii, trebuie căutată în feluritele învăţături filozofice şi în religiile diferitelor popoare. Şi nu este obligatoriu să fii excesiv de perspicace pentru a descoperi ce multe au în comun ideile unitare care le străbat. Surprinzător prin frumuseţea şi construcţia lui este sistemul de cunoştinţe alcătuit de străvechii învăţaţi orientali. Respectivele cunoştinţe au fost receptate şi uşor reformulate de ocultismul occidental. Astfel că, împreună, oferă acea metafizică în care m-am obişnuit să cred şi de care mă folosesc bazîndu-mă pe terminologia şi semnificaţiile ei.
Studiind problema luată în colimator în această lucrare, intervenţiile energetice, caut iar şi iar sprijin şi explicaţii în această ezoterică - adică neştiută de toţi şi într-o oarecare măsură tainică - ştiinţă.
In natură schimbul energetic se realizează permanent, în lumea energiei trăieşte şi de asemenea există omul. Toată viaţa lui este un circuit energetic în diferite doze de emisie şi absorbţie. Cînd omul produce el însuşi energie necesară pentru a exista în raport cu ceilalţi oameni, îşi dăruieşte energia, primind-o în schimb pe a altora, în felul acesta oamenii relaţionează, fac schimb de senzaţii, de strîngeri de mînă, de sentimente, cuvinte, gînduri. Dar unii oameni, ca urmare a unei imaturităţi sufleteşti şi a lenei sau însuşirilor egoiste, preferă să ia mai mult decît oferă. Captîndu-şi energia necesară, ei comit atacuri energetice - în esenţă, un furt de forţe vitale.
Aceasta se evidenţiază mai mult sau mai puţin conştient sau inconştient, dar cît de frecvent este fenomenul scapă închipuirii multora. Nu trebuie uitat că noi nu trăim pe pămînt doar aşa, de florile mărului, şi că în fiecare dintre noi are loc în permanenţă o luptă între Dumnezeu şi Diavol. Dar oamenii sînt „orbi", ei nu ştiu, nu văd ce se întîmplă înjurai lor. Iar războiul forţelor subtile este de asemenea invizibil pentru ei. Unde are el loc? Care sînt ţelurile Iui? Lumea însăşi este acest război continuu şi cîmpul de operaţii îl reprezintă omul. Iată şi de ce am apelat la un termen militar precum e „atacul". Forţele întunecate nu trebuie niciodată subevaluate. Ele invadează în permanenţă şi se fac prezente în acele manifestări ale vieţii omeneşti unde controlul minţii este slab. Prin urmare, ce se întîmplă în decursul schimbului energetic inegal? În ce constă pericolul? Acest fenomen este numit frecvent „vampirism". Legendarii vampiri din poveste parcă se hrăneau cu sîngele propriilor lor victime. Ce fel de sînge beau şi ce fel de vampiri sînt? Astea sînt basme! Aşa ceva nu există! mi se va spune. Eu pot răspunde într-un singur fel: cît de mult aş vrea să fie acestea basme!
În realitate, desigur, ar fi fost mai adecvat să numim acest fenomen vampirism numai în cazul în care are loc un atac cu totul conştient, indiferent de felul în care îl resimţim. Astfel de cazuri există, se înţelege, dar sînt foarte rare. Fenomenul despre care vorbim în fapt s-ar numi mai propriu parazitism, o dorinţă conştientă sau inconştientă de a trăi pe socoteala altuia.
ELIZABETA DIN TRANSILVANIA
Pe parcursul istoriei, au existat mai multi oameni cu un comportament vampiric. Cel mai faimos vampir a fost Elizabeta de Bathory, o nobila din Transilvania, care a trait intre 1560–1614. Elizabeta, fiind ingrozita de gindul ca imbatrineste, era convinsa ca imbaierea in singe – poate si consumul acestuia – este secretul unei infatisari tinere. Cu acest scop, ea a torturat si a ucis sute de oameni, majoritatea victimelor ei fiind fete tinere. Cind faptele Elizabetei au devenit cunoscute, ea a fost judecata si inchisa in castelul sau, unde a si murit.
VAMPIRII DIN BANAT
În urmă cu trei ani, un incident petrecut într-un sat din judeţul Dolj a ajuns să îngrozească Europa, după ce povestea a fost difuzată de canalele internaţionale de ştiri. Pe 28 decembrie 2003, Petre Toma, din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru (judeţul Dolj), a fost înmormântat în cimitirul din sat. După câteva zile, mai mulţi membri ai familiei celui decedat au început să se simtă rău, acuzând tot felul de dureri. Gheorghe Marinescu, cumnatul lui Petre Toma, a considerat că bătrânul s-a transformat într-un strigoi care îi nenoroceşte pe cei în viaţă, motiv pentru care s-a decis să apeleze la un ritual care presupunea înghiţirea unei băuturi "magice" făcute din inima mortului. În noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2004, Marinescu şi alţi cinci vecini de-ai săi s-au dus în cimitir, l-au dezgropat pe Toma (foto), au despicat pieptul cadavrului şi i-au tăiat o bucată din inimă. Cei şase au făcut un foc la o răspântie de drumuri, au ars bucata de inimă, iar cenuşa rezultată a fost pusă într-o cană cu apă, din care au băut. Pentru majoritatea bătrânilor din Marotinul de Sus, smulgerea inimii de la cadavrele celor care au trecut în nefiinţă şi incinerarea acesteia nu sunt noutăţi, în ultimii ani, peste 20 de morminte din cimitirul din sat fiind profanate de localnici.
VAMPIRII,OAMENI BOLNAVI?
In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins intreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenta unor vampiri, iar autoritatile ajunsesera chiar sa deshumeze mortii, pentru a-i identifica si arde pe vampiri. Toata aceasta nebunie a dus si la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrari care l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker in scrierea celebrei carti "Dracula". Chiar daca se indeparteaza mult de realitate, Stoker a reusit sa se impuna cu cartea sa, prin intermediul a doua elemente, pe care a stiut sa le exploateze foarte bine. In primul rind, a amplasat actiunea in muntii Transilvaniei, intr-o regiune plina de mister, inspirindu-se din relatarile despre vampirii din estul Europei si din folclorul tiganesc, iar in al doilea rind a reusit sa brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cartii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristica lui Vlad ?epes (faptul ca-si tragea dusmanii in teapa nu era doar o legenda) si care era recunoscuta ca atare de romani, dar si de istorie, si a transformat-o in vampirism, lucru care nu este mentionat in nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al ?arii Romanesti. Ideea este ca inovatiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis sa creeze primul vampir modern din istorie. Sa nu uitam, insa, ca aceasta carte a prins in mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogata si cu o predilectie extraordinara spre legende. Prima ecranizare dupa "Dracula" a fost realizata in 1931, cu Bela Lugosi in rolul principal, dupa care au urmat zeci si zeci de filme, fidele cartii sau, din contra, pline de elemente si inovatii moderne. O contributie majora la raspindirea legendelor despre vampiri a avut-o si scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy, spaima vampirilor". Ultima realizare in materie de vampiri o constituie asa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, poseda o energie psihica extraordinara si are puterea de a lasa fara energie orice alta persoana, fara ca aceasta sa stie efectiv ce i se intimpla. Dar, bineinteles, si acest vampir este tot o inventie a unor scriitori, chiar daca unele elemente constituiente pot fi intilnite si in legendele despre vampiri din urma cu 1.000 de ani.
DRACULA,INTRE LEGENDA SI ADEVAR ISTORIC
Dracula – asa cum este perceput astazi – constituie rezultatul interferentei unor fapte istorice reale, intrate în legenda, legate de domnia lui Vlad Tepes – Dracula, al consemnarilor unor cronicari ai vremii, cu intentia de a-l pune pe marele voievod într-o lumina nefavorabila, amplificate în secolele urmatoare prin asocierea cu personajul romanului de fictiune „Dracula”, aparut în Anglia, în 1897, avându-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Adevarul despre domnitorul Tarii Românesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinând istoricilor români si straini. Convins ca numai o domnie puternica în interior putea sa asigure ordinea în tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea în teapax, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea în tara: „strain de mila si de îndurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire în slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept înjosirii în care cazuse tara”.
Faptele sale au atras însa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de întelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost închis de catre regele Matei Corvin si mai târziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire în slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra în 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.
Legatura care se face între personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost într-adevar acel voievod Dracula care si-a dobândit numele împotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”6. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el în mormânt si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfârseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca în alta înmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfârsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. În credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care în virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, îsi parasesc noaptea mormântul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sângele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste în pestera iar noaptea iese si le suge sângele oamenilor.* În America centrala si în America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sângele pasarilor si mamiferelor surprinse în somn. În celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.
În credintele populare din spatiul carpato-danubiano-pontic corespondentul vampirului în acceptiunea de oameni morti care îsi parasesc noaptea mormântul si ratacesc printre oamenii vii pe care-i surprind în somn si le fac o multime de neplaceri si daune, le sug sângele si iau laptele de la vite, este strigoiul. Poate fi strigoi viu, acela care – dupa cum consemneaza folcloristul I. Aurel Candrea - „toata ziua îsi vede de treburi ca ceilalti oameni, dar noaptea îndata ce a adormit îi iese sufletul care se duce sa se întâlneasca cu alti strigoi, iar trupul ramâne ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi … ucid copii si le sug sângele, iau mana de la vaci si de la semanaturi”. Acelasi autor spune ca „atunci, când moare una dintre aceste fiinte despre care se crede ca a fost strigoi se vâra prin inima o frigare înrosita în foc sau un par pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormânt si sa nu mai chinuiasca oamenii noaptea”.
În mitologia româneasca sunt si strigoi morti, acele spirite ale mortilor care provin din oamenii fosti strigoi în viata sau la care li s-a gresit ceva din rânduielile de la înmormântare, au ratacit drumul spre lumea de dincolo sau nu au avut cu ce sa-si plateasca vamile. Pe lânga daunele pe care le fac oamenilor în viata – spune Sim. Fl. Marian – strigoii morti „manânca rând pe rând câte un membru din familia lor sau le manânca numai inima si le sug sângele”.
Asa cum este interpretat astazi, Dracula apare în persoana voievodului Tarii Românesti, Vlad Tepes, sub al carui chip (înfatisat într-o xilogravura din „Povestirile germane despre Dracula Voievod” aparuta la Nurenberg în 1488) este reprezentat în numeroase reclame comerciale. În aceasta ipostaza nu mai este privit ca o adevarata personalitate istorica, ci ca un vampir asa cum este cunoscut, de catre turistii occidentali, din romanul lui Bram Stoker si din numeroasele filme care au fost turnate în Vest, începând din anul 1922.
Astfel, în timp ce portretul domnitorului român, care apare pe coperta editiei Povestirilor germane, publicata la Bamberg, în 1491, sugereaza un simt al dreptatii pe care l-a transpus în viata, cu mijloace de o cruzime deosebita, judecate dupa normele epocii contemporane, dar tipice epocii în care a trait, imaginea transpusa pe ecran ne reda un Dracula cu o figura de o cruzime ce nu mai are de-a face cu spiritul de dreptate. Aceasta imagine, fantezista si înfioratoare, este pe gustul turistului plecat în cautarea senzationalului si care, odata ajuns în România, a asociat si castelul Bran (care prin înfatisarea si amplasarea sa degaja un aer de mister) cu locurile pe unde a bântuit imaginarul Dracula.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din România, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din întreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au întâlnit pe Dracula – Vampirul care suge sângele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului român Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l întâlnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie între o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atât personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, în care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cât si legendele despre Vlad Tepes, în special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei românilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca întruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, îi chinuie si pe cei intrati sub stapânirea lui îi transforma în aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat într-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
Castelul Bran a fost botezat castelul lui Dracula în urma cu trei decenii, de catre turisti, în special americani, veniti în cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea în Transilvania un castel care prin înfatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Ce legatura poate fi între Dracula din imaginatia turistului venit în cautarea vampirului si Castelul Bran? Este simplu. Daca este vorba de domnitorul Tarii Românesti, istoria consemneaza mai multe campanii întreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin târgurile din Tara Româneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Târgovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile cu castelanii de la Bran nu vor fi fost prea cordiale, întrucât acestia erau reprezentanti ai cetatii Brasovului, ostil lui Vlad Tepes.
Daca Vlad Tepes a stapânit Castelul Bran e greu de raspuns întrucât documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Dar documentele existente în arhive cu privire la Cetatea - Castel Bran, atâtea câte se mai pastreaza, sunt cu caracter preponderent administrativ; se refera la veniturile si cheltuielile de pe domeniul cetatii Bran si în foarte mica masura la evenimente cu caracter politico-militar. Se poate sustine însa ca în toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins în apropierea cetatii de la Podul Dâmbovitei, de lânga Rucar, situata la cca 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si închis aici timp de vreo doua luni, dupa cum consemneaza recentul volum Vlad-Tepes Dracula, Editura Mirador, Arad, 2002, autor Gheorghe Lazea Postelnicu. De aici a fost dus si întemnitat la Cetatea Visegrad.
În ceea ce priveste vampirul, cunoscut în folclorul românesc sub denumirea de strigoi, (denumirea de vampir este întâlnita la sârbi) este de mentionat faptul ca si în satele Branului se pastreaza credinta cu privire la existenta unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului). Batrânii satelor îsi amintesc ca pâna în urma cu o jumatate de secol se credea ca existau anumiti oameni în viata – strigoi – care ziua duceau o viata normala, iar în timpul noptii în somn, sufletele lor paraseau trupul si bântuiau prin sat si chinuiau oamenii în somn. Aceste duhuri rele bântuiau de la miezul noptii pâna la primul cântat al cocosilor, când nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.
Credinta în strigoi si celelalte duhuri rele reprezinta o componenta a mitologiei populare. Ea poate fi povestita, imaginata de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri si fantome, turistul poate întâlni la Bran o realitate care-i va bucura si odihni sufletul.
Cu imaginea fiorosului Dracula în gând, venit la Bran, turistul va putea întâlni în pitorestile locuri din aceasta zona de munte ciobani cu turme la pascut sau la cositul ierburilor, ale caror femei tes la razboi textilele ce împodobesc interioarele caselor sau pregatesc mâncaruri traditionale (bulzul ciobanesc, pastrama, laptele batut etc.) atât în propria gospodarie cât si în pensiuni pregatite anume pentru cei ce vor sa petreaca la Bran de la rasaritul si pâna la apusul soarelui si chiar peste noapte când poate, în vis, va veni si Dracula vampirul a carui forta se va ofili la vederea catelului de usturoi asezat de gospodina deasupra usii la intrare pentru ca asa stie ea din batrâni ca se apara casa de duhurile rele.
Vampirul este unul dintre cele mai vechi mituri populare, cu nenumarate legaturi cu alte legende si superstitii. In acelasi timp imaginea este interconectata cu o multitudine de perversiuni. Este vorba despre un mit universal deoarece nu este specific pentru nici o traditie culturala. Toate acestea ar indica existenta unei reprezentari psihice a mitului, necesare proiectiei si diseminari, o reprezentare care a existat din cele mai indepartate timpuri si care poate fi considerata ca fiind una din cele mai arhaice imagini pe care le cunoastem.
O simpla privire aruncata variatelor mitologii celor din trecut reveleaza tendintele vampirice ale multora din zeii creati de om. Putem gasi toate acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor, ca si in restul Europei, Asia si in unele parti din Africa. Toti acesti zei erau cu totii dedati bautului si suptului sangelui. In mod similar intalnim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan, Vajra, care beau sange pentru a obtine controlul asupra vietii si mortii. Intr-una din cele mai vechi povesti pastrate, legenda lui Ghilgames, erou al unei povestiri babiloniene, tema vampirului apare deja cu caracteristicile descrise intr-o maniera atat de precisa incat pare sa fie identica cu cea a acelor vampiri din evul mediu si din timpurile mai apropiate prezentului. Ca mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian. Imaginea arata un om copuland cu un vampir fara cap. In Mexico pre-columbian vampirii apar sub numele de "sihuateteo", este vorba despre femei care au murit la nasterea copiilor. Vampirul chinez, Ching Shih, frecvent citat in povestile dinastiei T'ang, isi are originile intr-un trecut mai indepartat si are o asemanare mult mai mare cu corespondentul sau Occidental. Este foarte posibil ca mitul vampirului sa fi venit in Europa Occidentala prin India, via Turcia si Balcani.
Vampirul, unul dintre cele mai revelatoare si fertile mituri ale timpului nostru, isi face pentru prima oara intrarea triumfala in literatura europeana intr-una din lucrarile lui Byron. Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal pentru toti vampirii care au existat sau vor exista; aristocrat prin nastere, puternic si seductiv, libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el. El a anticipat in multe privinte barbatul narcisic si decadent al sfarsitului de secol. In vesnica lui cautare de senzatii noi, Byron a transformat incalcarea valorilor intr-o valoare pozitiva, ilustrand prin viata sa si prin operele sale rasturnarea completa a valorilor traditionale produsa de revolutia franceza. La celebra inrunire ce a intampinat nasterea lui Frankestein, in vila Diodati, casa lui Byron aflata la tarmurile lacului Leman, poetul a conceput faimosul sau eseu "Fragment dintr-un roman" care a fost publicat ca un postscriptum la "Mazepp" in 1819. Aceasta a fost replica sa la o povestire ("Vampirul") scrisa de John Polidori (London 1819). Profitand de absenta lui Byron, Polidori a inceput sa dezvolte un concept schitat de Byron, plagiindu-i ideea si devenind astfel primul vampir literar, care si-a extras inspiratia in intregime de la marele poet.
Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) toti acestia au scris despre vampir, nu mai vorbim de Bram Stoker creatorul lui Dracula (1897). Printre cei care au marcat inceputurile acestei traditii a vampirismului literar trebuie sa-l includem si pe marchizul de Sade. In "Justine", placerea obtinuta de unul din personaje la vederea sangelui curgand din venele unei victime, este detaliata explicit. Cu rare exceptii tema vampirului este in mod evident absenta din literatura psihanalitica. Totusi imi vin in minte, imediat, doi autori : Ernst Jones si Otto Fenichel. In cartea lui referitoare la cosmaruri, Ernst Jones dedica un intreg capitol acestei teme, oferind astfel un punct de vedere psihanalitic si cea mai intinsa tratare a temei intalnita pana acum. Ernst Jones a descris vampirul ca pe un "spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de sangele sau: in mod evident acesta apare ca un produs cosmarului". In cartea sa "Teoria psihanalitica a nevrozelor", Fenichel descrie sexualitatea infantila notand frecventa cu care "putem observa fantasme de sugere de un tip oral sadic directionate impotriva obiectelor" si continua folosind cuvantul vampir cu privire la acestea.
PRIMII VAMPIRI
Cele mai vechi legende despre vampiri s-au pastrat de patru mii de ani si vin de la asirienii si babilonienii din Mesopotamia. Acestia se temeau de Lamastu, o zeita demonica ce vina oameni. In legendele asiriene, Lamastu (in traducere, „cea care sterge”), fiica zeului Anu, se furisa noaptea in casele oamenilor, fura sau ucidea bebelusii in leagane sau chiar in pintecele mamei, vina si adulti, sugea singele barbatilor tineri, provocind boli, sterilitate si cosmaruri. Deseori, Lamastu este descrisa cu aripi si gheare de pasare, iar uneori – cu cap de leu. Pentru a se proteja de aceasta, femeile insarcinate purtau amulete cu Pazuzu, un alt zeu rau, care a infrint-o cindva pe Lamastu.
Lamastu este asociata cu Lilith, o figura proeminenta din unele texte iudaice. Scrierile despre Lilith variaza considerabil, dar versiunea cea mai vehiculata a povestii este ca ar fi fost prima femeie. Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam si pe Lilith din pamint, din care cauza intre ei aparusera in curind neintelegeri. Lilith a refuzat sa i se mai supuna lui Adam si a plecat din Eden, nascindu-si propriii copii. Dumnezeu a trimis trei ingeri sa o aduca inapoi. Fiindca ea a refuzat, ingerii i-au promis ca-i vor ucide zilnic cite 100 de copiii pina cind va hotari sa se intoarca. Lilith, in schimb, a jurat ca va distruge copiii oamenilor. Imaginea lui Lilith ca ucigasa de copii, se pare ca a fost preluata direct din legenda despre Lamastu. Si Lilith este descrisa ca un demon cu aripi si gheare ascutite, care vine noaptea sa fure copiii nou-nascuti sau fetii din femeile insarcinate. Desi este descrisa ca o creatura terifianta, Lilith are calitati seducatoare. Evreii credeau ca ea vine noaptea la barbati sub forma unui succubus (femeie-demon care intretine contacte sexuale cu barbatii, cind acestia dorm).
Grecii antici se temeau de niste creaturi asemanatoare, in special de Lamia, o demonita cu cap si trunchi de femeie, dar cu partea de jos a corpului - de sarpe. Intr-o versiune a legendei despre Lamia, aceasta a fost una dintre amantele muritoare ale lui Zeus. Plina de gelozie si furie, sotia lui Zeus, zeita Hera, a innebunit-o pe Lamia si ea si-a mincat toti copiii. Cind si-a dat seama ce a facut, Lamia s-a infuriat atit de tare, incit s-a transformat intr-un monstru nemuritor care, din gelozie, a inceput sa suga singele pruncilor. Grecii se temeau si de Empusai, fiica malefica a lui Hecate si zeita vrajitoriei. Aceasta, putind sa-si schimbe infatisarea, iesea noaptea din Hades (lumea subterana), sub forma unei femei frumoase, si seducea pastorii de pe cimp, devorindu-i. O creatura similara, Baobhan Sith, se face prezenta si in folclorul celtic.
Vampirii apar si in mitologia Asiei. Printre personajele de cosmar, descrise de folclorul indian, sint Rakshasa (o creatura care isi poate schimba forma si devoreaza copii) si Vetala. Ambii demoni preluau controlul asupra cadavrelor si atacau oamenii vii. Folclorul chinez ne spune ca unii morti pot sa se ridice din mormint si sa se intoarca in lume. Aceasta se intimpla atunci cind spiritul unei persoane (p’o) nu putea ajunge in lumea de dincolo, din cauza faptelor rele comise in timpul vietii. Spiritul, infuriat de soarta-i oribila, readucea trupul la viata si ataca oamenii noaptea. Un mort – deosebit de periculos, cunoscut si ca Kuang-shi (sau Chiang-shi), putea sa zboare si sa ia diverse forme. Acesta era acoperit de par alb, avea ochi rosii, stralucitori, si isi musca victimele cu dintii ascutiti.
Triburile nomade si negustorii au raspindit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie, Europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul, diversele elemente ale acestor povesti se combinau, creind alte mituri despre vampiri.
ISTORIA MISTERIOASA A VAMPIRILOR
ncă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vorbit despre monştri şi spirite malefice, din rîndul cărora s-au detaşat vampirii, fiinţe hidoase care se hrănesc cu sînge şi care sînt nemuritoare. În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra elementelor care au dus la apariţia legendelor privind vampirii, asupra semnificaţiilor psihologice ale acestor creaturi şi vom încerca să oferim o explicaţie vampirismului.
Arhitectura unui mit modern
În cărţile contemporane, în filme şi în documentare, vampirii sînt nişte creaturi incredibil de elaborate. Conform mitologiei, însă, fiecare vampir a fost la un moment dat om. Vampirii se hrănesc cu sînge şi vînează numai noaptea. De obicei, sînt beneficiarii unor incisivi puternici şi ascuţiţi, cu ajutorul căror îşi muşcă victimele de gît.
Legendele privind aceste creaturi se întîlnesc în culturile majorităţii popoarelor. Cea mai celebră creatură de acest gen, întîlnită în America de Sud şi Centrală, este El Chupacabra, despre care se spune că a făcut cele mai multe victime din întreaga istorie a vampirilor.
Vampirii se pot prezenta sub forma unor fiinţe umane normale, care sînt, dotate, însă, cu o extraordinară putere de seducere, dar şi sub forma unor animale.
Se spune despre aceste creaturi că sînt nemuritoare. În realitate, însă, ele pot fi distruse prin supunerea lor unei lumini puternice, prin ardere, prin stropirea cu apă sfinţită sau prin expunerea la usturoi.
Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui Bram Stoker, cel care în 1897 a scris celebra carte "Dracula", care a fost adaptată în numeroase filme şi care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de alte cărţi.
Nopţile bîntuite ale Mesopotamiei
Nimeni nu poate spune cu certitudine cînd au apărut primii vampiri, dar există date care arată că, în urmă cu 4.000 de ani, vechii asirieni şi babilonienii din Mesopotamia se confruntau deja cu astfel de figuri ciudate. Mesopotamienii vorbeau despre Lamastu sau Lamashtu, o zeiţă-demon care se hrănea cu oameni. În legendele asiriene, Lamastu era fiica zeului Anu. Ea intra în casele oamenilor, noaptea, şi răpea sau omora copiii. De asemenea, îi ataca şi pe adulţi, cărora le putea provoca diverse boli, şi, uneori, se hrănea cu sîngele tinerilor bărbaţi. Uneori, această zeiţă se prezenta în faţa oamenilor cu chipul unui leu. Pentru a se apăra de Lamastu, femeile însărcinate purtau amulete care îl întruchipau pe Pazuzu, un zeu care lupta împotriva demonilor.
Lamastu este asociată cu Lilith, o figură întîlnită în foarte multe texte evreieşti. Conform unei legende extrem de vechi, Lilith, care a fost creată de Dumnezeu din pămînt, odată cu Adam, a părăsit Edenul şi a dat naştere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei îngeri să o convingă să se întoarcă şi, pentru că ea a refuzat, i-a promis că o va face să ucidă cîte 100 de copii pe zi, pînă se va reîntoarce în Eden, transformînd-o astfel într-o adevărată ucigaşă de bebeluşi.
Vechii greci aveau şi ei o creatură asemănătoare, Lamia, o zeiţă cu cap de femeie şi cu trup de şarpe. Legenda spune că Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Geloasă şi, în acelaşi timp, furioasă, soţia lui Zeus, Hera, a blestemat-o pe Lamia să-şi mănînce toţi copiii pe care-i va naşte. Pentru a se apăra împotriva blestemului, Lamia s-a transformat într-un adevărat monstru şi a început să se hrănească numai cu sîngele copiilor. Creaturi asemănătoare pot fi întîlnite şi în legendele celte, indiene sau chineze.
Strigoi, upiri şi vîrcolaci
În ultimii 1.000 de ani, legendele despre vampiri au fost mult îmbogăţite, prin contribuţia culturilor est-europene. Legenda lui Dracula, de exemplu, este inspirată clar din folclorul est-european, mai precis din cel românesc. Toţi aceşti vampiri aşa-zis noi prezintă anumite particularităţi şi caracteristici, dar, cu toate acestea, pot fi încadraţi într-o singură categorie: demoni (reprezentanţi ai diavolului), oameni care mor şi care sînt retrimişi pe pămînt.
Cei mai renumiţi vampiri europeni sînt upirul rus, vîrcolacul grecesc şi strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezintă spriritele unor persoane care au murit şi s-au reîntors printre cei vii. Spre deosebire, însă, de upiri sau de vîrcolaci, strigoii trebuiau să treacă prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pămînt. Într-o primă fază, strigoii sînt invizibili şi-şi manifestă prezenţa prin mutarea mobilei sau furarea mîncării. După o anumită perioadă de timp, însă, ei devin vizibili, luînd înfăţişarea unei persoane în viaţă. Se spune despre ei că nu părăsesc casa în care au ajuns prima dată şi că se hrănesc cu sînge.
În perioada imediat următoare întoarcerii lor pe Pămînt, strigoii trăiesc în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. După şapte ani, însă, ei pot trăi oriunde doresc, luînd înfăţişare umană şi începînd, practic, o nouă viaţă.
Isteria vampirismului cuprinde Europa de Est
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins întreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări care l-au inspirat şi pe irlandezul Bram Stoker în scrierea celebrei cărţi "Dracula". Chiar dacă se îndepărtează mult de realitate, Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. În primul rînd, a amplasat acţiunea în munţii Transilvaniei, într-o regiune plină de mister, inspirîndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei şi din folclorul ţigănesc, iar în al doilea rînd a reuşit să brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cărţii.
Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea duşmanii în ţeapă nu era doar o legendă) şi care era recunoscută ca atare de români, dar şi de istorie, şi a transformat-o în vampirism, lucru care nu este menţionat în nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al Ţării Româneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul vampir modern din istorie. Să nu uităm, însă, că această carte a prins în mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre legende.
TEORIA VAMPIRILOR
Teoria care pare a fi cea mai posibila este ca virusul vampiric altereaza structura ADN-ul uman, iar vampirii ageless sunt transformati prin schimbul de sange si nu nascuti. Astfel ca, un om nu se poate naste vampir ageless... ci el ajunge asa prin convertire. Acesti vampiri au nevoie constanta de sange pentru a supravietui si pentru a se mentine sanatosi. Din cauza evolutiei lor si contrar credintei populare, ei nu am nevoie de cantitati enorme de sange in fiecare seara, nu sunt ucigasi. Putin sange de la un „donator" (deoarece vampirii rareori/ niciodata nu consuma sange de la un donator ce nu le permite) este deajuns sa le asigure o supravietuire.
ORIGINILE CREDINTEI IN VAMPIRI
Desi majoritatea oamenilor de stiinta au cautat sa afle in folclor originile credintei in vampiri, unii istorici au incercat sa cerceteze originile fizice ale acesteia. Motivul: exista unele boli ce ar putea provoca un comportament vampiric.
Una dintre acestea este porfiria, o maladie genetica rara, de care se poate imbolnavi o persoana din 200 de mii si care presupune nereguli in producerea de heme – un pigment din singe, bogat in fier. Oamenii cu forme grave de porfirie sint foarte sensibili la razele solare, au dureri abdominale puternice si pot sa sufere de delir acut. Altii au gura si dintii rosietici, din cauza producerii neregulate a pigmentului. In trecut, maladia se trata prin consumul de singe pe cale orala, care corecta dezechilibrul din organism, desi nu exista nicio dovada clara in privinta eficacitatii acestui tratament. Daca porfiria se depisteaza la parinti, probabilitatea transmiterii ei la copii este de 25 la suta. In istoria medicinii sint descrise circa 80 de cazuri de porfirie ereditara acuta, considerata incurabila. Se presupune ca, in unele cazuri, aparitia ei este o consecinta a incestului. Despre legatura dintre porfirie si vampiri, pentru prima data s-a expus Lee Illis din Hampshir. In 1963, el a prezentat Asociatiei Regale de Medicina monografia „Despre porfirie si etiologia capcaunilor”, care continea o trecere in revista amanuntita a descrierilor istorice despre vampiri, comparate cu simptomele porfiriei.
O alta radacina fizica probabila a credintei in vampiri poate fi catalepsia, o boala ciudata, asociata cu epilepsia, schizofrenia si altele care afecteaza sistemul nervos central. In timpul unei crizei de catalepsie, omul pur si simplu ingheata: muschii ii devin rigizi, trupul i se raceste, iar bataile inimii si respiratia ii incetinesc. Un suferind de catalepsie acuta poate fi confundat cu un cadavru. Astazi, medicii dispun de cunostintele si instrumentele necesare ca sa determine daca un om este viu sau mort, dar in trecut oamenii se bazau doar pe aparente. Despre imbalsamare nici nu se stia pe atunci, asa ca oricine parea sa fie mort era inhumat deodata. O criza de catalepsie poate dura mai multe ore sau chiar zile in sir. De aceea, unii „morti” isi reveneau in mormint si, daca groapa nu era prea adinca, reuseau sa iasa si sa se intoarca acasa.
Si procesul de descompunere a cadavrelor poate sa sugereze credinta oamenilor in vampiri. Faptul ca unghiile si parul mortilor continua sa creasca, iar gazele din corp devin expansibile, sporind volumul abdomenului, ca si cum defunctul ar fi mincat, da unele impresii de viata. Iar infigind o tepusa intr-un asemenea cadavru, acesta ar putea sa erupa, eliberind tot felul de fluide, fapt prin care generatiile de altadata ar fi inteles ca mortul s-a hranit cu oameni vii.
Desi aceste lucruri au putut alimenta frica de „morti vii”, originile credintei in vampiri sint, probabil, mai mult de ordin psihologic. Fiind unul dintre cele mai misterioase aspecte ale vietii, moartea a preocupat adeptii culturilor din toate timpurile. Una dintre caile de a o accepta este personificarea mortii intr-o forma tangibila, respectiv, crearea unor personaje ce ar reprezenta-o. Vampirii personifica, in special, partea intunecata a umanitatii. Lilith, Lamastu si alte demonite sint opusul „sotiei si mamei bune”. In loc sa le poarte de grija sotului si copiilor, ele omoara pruncii si seduc barbatii. La fel, „mortii vii”, in loc sa-si ajute familiile, le maninca. Prin asocierea raului cu personaje supranaturale, oamenii pot sa-si controleze propriile tendinte negative, exteriorizindu-le. Or, aparitia, de-a lungul istoriei, a creaturilor monstruoase in imaginatia oamenilor, precum si fascinatia continua a acestora fata de vampiri, demonstreaza ca manifestarea temerilor noastre, prin intermediul acesti monstri, tine de natura umana.
VAMPIRII ENERGETICI
METODE DE APARARE
Aşadar, am încercat să studiez unul dintre fenomenele cele mai complicate. Pe cît de dificile sînt percepţia şi înţelegerea sa, lupta împotriva lui şi a efectelor sale, pe atît de des se întîlneşte în viaţa de toate zilele. Este vorba de aşa-numita intervenţie energetică. Se poate spune şi astfel: atacul psihic.
De ce se întîmplă aşa ceva? Cum se resimte? In ce constă pericolul? Să încercăm să răspundem la întrebările puse. Ce ne trebuie pentru aceasta? Experienţa vieţii şi, înainte de toate, o minte deschisă cunoaşterii, desprinsă din plasele raţionalismului. Ne-am obişnuit să vedem doar o parte a lumii. Ceea ce răzbate cîteodată întîmplător, „printre rînduri", din Cartea Vieţii se întîmplă să fie greu de captat. Uneori, dimpotrivă, scînteia cunoaşterii poate fi ascunsă sub un strat gros de reziduuri mistice.
Primul pas: să detectezi pentru tine acest hotar îngust dintre „mistică" în conştiinţa domestică (ceva ce parcă nici nu există) şi realitatea supusă legilor pînă la deformare. Al doilea pas trebuie să fie pătrunderea treptată şi atentă în profunzimea acestei stări intermediare. Tocmai atunci se iveşte şi posibilitatea de a avea asupra tabloului adevărat al vieţii un punct de vedere cît de cît corespunzător. Partea raţională este reprezentată în concluziile mele de ştiinţa tradiţională. Ei bine, cum se împotriveşte ea şi nu vrea să admită concurenţa! Consolidîndu-se temeinic pe tot parcursul secolului al XlX-lea, secolul cercetărilor şi descoperirilor fundamentale, a fost mfrîntă în mod extrem de neplăcut de cele mai recente cercetări.
Dar şi ştiinţa trebuie să se schimbe, să recunoască şi ea că tradiţia şi drumul bătut sînt limitative şi să se dezvolte. În continuare partea „mistică , ceea ce este iraţional şi inaccesibil înţelegerii, trebuie căutată în feluritele învăţături filozofice şi în religiile diferitelor popoare. Şi nu este obligatoriu să fii excesiv de perspicace pentru a descoperi ce multe au în comun ideile unitare care le străbat. Surprinzător prin frumuseţea şi construcţia lui este sistemul de cunoştinţe alcătuit de străvechii învăţaţi orientali. Respectivele cunoştinţe au fost receptate şi uşor reformulate de ocultismul occidental. Astfel că, împreună, oferă acea metafizică în care m-am obişnuit să cred şi de care mă folosesc bazîndu-mă pe terminologia şi semnificaţiile ei.
Studiind problema luată în colimator în această lucrare, intervenţiile energetice, caut iar şi iar sprijin şi explicaţii în această ezoterică - adică neştiută de toţi şi într-o oarecare măsură tainică - ştiinţă.
In natură schimbul energetic se realizează permanent, în lumea energiei trăieşte şi de asemenea există omul. Toată viaţa lui este un circuit energetic în diferite doze de emisie şi absorbţie. Cînd omul produce el însuşi energie necesară pentru a exista în raport cu ceilalţi oameni, îşi dăruieşte energia, primind-o în schimb pe a altora, în felul acesta oamenii relaţionează, fac schimb de senzaţii, de strîngeri de mînă, de sentimente, cuvinte, gînduri. Dar unii oameni, ca urmare a unei imaturităţi sufleteşti şi a lenei sau însuşirilor egoiste, preferă să ia mai mult decît oferă. Captîndu-şi energia necesară, ei comit atacuri energetice - în esenţă, un furt de forţe vitale.
Aceasta se evidenţiază mai mult sau mai puţin conştient sau inconştient, dar cît de frecvent este fenomenul scapă închipuirii multora. Nu trebuie uitat că noi nu trăim pe pămînt doar aşa, de florile mărului, şi că în fiecare dintre noi are loc în permanenţă o luptă între Dumnezeu şi Diavol. Dar oamenii sînt „orbi", ei nu ştiu, nu văd ce se întîmplă înjurai lor. Iar războiul forţelor subtile este de asemenea invizibil pentru ei. Unde are el loc? Care sînt ţelurile Iui? Lumea însăşi este acest război continuu şi cîmpul de operaţii îl reprezintă omul. Iată şi de ce am apelat la un termen militar precum e „atacul". Forţele întunecate nu trebuie niciodată subevaluate. Ele invadează în permanenţă şi se fac prezente în acele manifestări ale vieţii omeneşti unde controlul minţii este slab. Prin urmare, ce se întîmplă în decursul schimbului energetic inegal? În ce constă pericolul? Acest fenomen este numit frecvent „vampirism". Legendarii vampiri din poveste parcă se hrăneau cu sîngele propriilor lor victime. Ce fel de sînge beau şi ce fel de vampiri sînt? Astea sînt basme! Aşa ceva nu există! mi se va spune. Eu pot răspunde într-un singur fel: cît de mult aş vrea să fie acestea basme!
În realitate, desigur, ar fi fost mai adecvat să numim acest fenomen vampirism numai în cazul în care are loc un atac cu totul conştient, indiferent de felul în care îl resimţim. Astfel de cazuri există, se înţelege, dar sînt foarte rare. Fenomenul despre care vorbim în fapt s-ar numi mai propriu parazitism, o dorinţă conştientă sau inconştientă de a trăi pe socoteala altuia.
ELIZABETA DIN TRANSILVANIA
Pe parcursul istoriei, au existat mai multi oameni cu un comportament vampiric. Cel mai faimos vampir a fost Elizabeta de Bathory, o nobila din Transilvania, care a trait intre 1560–1614. Elizabeta, fiind ingrozita de gindul ca imbatrineste, era convinsa ca imbaierea in singe – poate si consumul acestuia – este secretul unei infatisari tinere. Cu acest scop, ea a torturat si a ucis sute de oameni, majoritatea victimelor ei fiind fete tinere. Cind faptele Elizabetei au devenit cunoscute, ea a fost judecata si inchisa in castelul sau, unde a si murit.
VAMPIRII DIN BANAT
În urmă cu trei ani, un incident petrecut într-un sat din judeţul Dolj a ajuns să îngrozească Europa, după ce povestea a fost difuzată de canalele internaţionale de ştiri. Pe 28 decembrie 2003, Petre Toma, din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru (judeţul Dolj), a fost înmormântat în cimitirul din sat. După câteva zile, mai mulţi membri ai familiei celui decedat au început să se simtă rău, acuzând tot felul de dureri. Gheorghe Marinescu, cumnatul lui Petre Toma, a considerat că bătrânul s-a transformat într-un strigoi care îi nenoroceşte pe cei în viaţă, motiv pentru care s-a decis să apeleze la un ritual care presupunea înghiţirea unei băuturi "magice" făcute din inima mortului. În noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2004, Marinescu şi alţi cinci vecini de-ai săi s-au dus în cimitir, l-au dezgropat pe Toma (foto), au despicat pieptul cadavrului şi i-au tăiat o bucată din inimă. Cei şase au făcut un foc la o răspântie de drumuri, au ars bucata de inimă, iar cenuşa rezultată a fost pusă într-o cană cu apă, din care au băut. Pentru majoritatea bătrânilor din Marotinul de Sus, smulgerea inimii de la cadavrele celor care au trecut în nefiinţă şi incinerarea acesteia nu sunt noutăţi, în ultimii ani, peste 20 de morminte din cimitirul din sat fiind profanate de localnici.
VAMPIRII,OAMENI BOLNAVI?
In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins intreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenta unor vampiri, iar autoritatile ajunsesera chiar sa deshumeze mortii, pentru a-i identifica si arde pe vampiri. Toata aceasta nebunie a dus si la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrari care l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker in scrierea celebrei carti "Dracula". Chiar daca se indeparteaza mult de realitate, Stoker a reusit sa se impuna cu cartea sa, prin intermediul a doua elemente, pe care a stiut sa le exploateze foarte bine. In primul rind, a amplasat actiunea in muntii Transilvaniei, intr-o regiune plina de mister, inspirindu-se din relatarile despre vampirii din estul Europei si din folclorul tiganesc, iar in al doilea rind a reusit sa brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cartii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristica lui Vlad ?epes (faptul ca-si tragea dusmanii in teapa nu era doar o legenda) si care era recunoscuta ca atare de romani, dar si de istorie, si a transformat-o in vampirism, lucru care nu este mentionat in nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al ?arii Romanesti. Ideea este ca inovatiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis sa creeze primul vampir modern din istorie. Sa nu uitam, insa, ca aceasta carte a prins in mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogata si cu o predilectie extraordinara spre legende. Prima ecranizare dupa "Dracula" a fost realizata in 1931, cu Bela Lugosi in rolul principal, dupa care au urmat zeci si zeci de filme, fidele cartii sau, din contra, pline de elemente si inovatii moderne. O contributie majora la raspindirea legendelor despre vampiri a avut-o si scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy, spaima vampirilor". Ultima realizare in materie de vampiri o constituie asa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, poseda o energie psihica extraordinara si are puterea de a lasa fara energie orice alta persoana, fara ca aceasta sa stie efectiv ce i se intimpla. Dar, bineinteles, si acest vampir este tot o inventie a unor scriitori, chiar daca unele elemente constituiente pot fi intilnite si in legendele despre vampiri din urma cu 1.000 de ani.
DRACULA,INTRE LEGENDA SI ADEVAR ISTORIC
Dracula – asa cum este perceput astazi – constituie rezultatul interferentei unor fapte istorice reale, intrate în legenda, legate de domnia lui Vlad Tepes – Dracula, al consemnarilor unor cronicari ai vremii, cu intentia de a-l pune pe marele voievod într-o lumina nefavorabila, amplificate în secolele urmatoare prin asocierea cu personajul romanului de fictiune „Dracula”, aparut în Anglia, în 1897, avându-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Adevarul despre domnitorul Tarii Românesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinând istoricilor români si straini. Convins ca numai o domnie puternica în interior putea sa asigure ordinea în tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea în teapax, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea în tara: „strain de mila si de îndurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire în slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept înjosirii în care cazuse tara”.
Faptele sale au atras însa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de întelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost închis de catre regele Matei Corvin si mai târziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire în slujba tarii sale”, a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra în 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile”.
Legatura care se face între personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost într-adevar acel voievod Dracula care si-a dobândit numele împotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”6. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el în mormânt si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfârseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca în alta înmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Personajele din romanul „Dracula” sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfârsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. În credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care în virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, îsi parasesc noaptea mormântul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sângele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste în pestera iar noaptea iese si le suge sângele oamenilor.* În America centrala si în America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sângele pasarilor si mamiferelor surprinse în somn. În celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.
În credintele populare din spatiul carpato-danubiano-pontic corespondentul vampirului în acceptiunea de oameni morti care îsi parasesc noaptea mormântul si ratacesc printre oamenii vii pe care-i surprind în somn si le fac o multime de neplaceri si daune, le sug sângele si iau laptele de la vite, este strigoiul. Poate fi strigoi viu, acela care – dupa cum consemneaza folcloristul I. Aurel Candrea - „toata ziua îsi vede de treburi ca ceilalti oameni, dar noaptea îndata ce a adormit îi iese sufletul care se duce sa se întâlneasca cu alti strigoi, iar trupul ramâne ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi … ucid copii si le sug sângele, iau mana de la vaci si de la semanaturi”. Acelasi autor spune ca „atunci, când moare una dintre aceste fiinte despre care se crede ca a fost strigoi se vâra prin inima o frigare înrosita în foc sau un par pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormânt si sa nu mai chinuiasca oamenii noaptea”.
În mitologia româneasca sunt si strigoi morti, acele spirite ale mortilor care provin din oamenii fosti strigoi în viata sau la care li s-a gresit ceva din rânduielile de la înmormântare, au ratacit drumul spre lumea de dincolo sau nu au avut cu ce sa-si plateasca vamile. Pe lânga daunele pe care le fac oamenilor în viata – spune Sim. Fl. Marian – strigoii morti „manânca rând pe rând câte un membru din familia lor sau le manânca numai inima si le sug sângele”.
Asa cum este interpretat astazi, Dracula apare în persoana voievodului Tarii Românesti, Vlad Tepes, sub al carui chip (înfatisat într-o xilogravura din „Povestirile germane despre Dracula Voievod” aparuta la Nurenberg în 1488) este reprezentat în numeroase reclame comerciale. În aceasta ipostaza nu mai este privit ca o adevarata personalitate istorica, ci ca un vampir asa cum este cunoscut, de catre turistii occidentali, din romanul lui Bram Stoker si din numeroasele filme care au fost turnate în Vest, începând din anul 1922.
Astfel, în timp ce portretul domnitorului român, care apare pe coperta editiei Povestirilor germane, publicata la Bamberg, în 1491, sugereaza un simt al dreptatii pe care l-a transpus în viata, cu mijloace de o cruzime deosebita, judecate dupa normele epocii contemporane, dar tipice epocii în care a trait, imaginea transpusa pe ecran ne reda un Dracula cu o figura de o cruzime ce nu mai are de-a face cu spiritul de dreptate. Aceasta imagine, fantezista si înfioratoare, este pe gustul turistului plecat în cautarea senzationalului si care, odata ajuns în România, a asociat si castelul Bran (care prin înfatisarea si amplasarea sa degaja un aer de mister) cu locurile pe unde a bântuit imaginarul Dracula.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din România, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din întreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au întâlnit pe Dracula – Vampirul care suge sângele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului român Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l întâlnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie între o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atât personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, în care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cât si legendele despre Vlad Tepes, în special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei românilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca întruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, îi chinuie si pe cei intrati sub stapânirea lui îi transforma în aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat într-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
Castelul Bran a fost botezat castelul lui Dracula în urma cu trei decenii, de catre turisti, în special americani, veniti în cautarea lui Dracula din filmele de groaza realizate dupa romanul lui Bram Stoker. Turistii au surprins la intrarea în Transilvania un castel care prin înfatisare se asemana cu castelul descris de catre autorul irlandez. De aceea l-au botezat Castelul lui Dracula. Ce legatura poate fi între Dracula din imaginatia turistului venit în cautarea vampirului si Castelul Bran? Este simplu. Daca este vorba de domnitorul Tarii Românesti, istoria consemneaza mai multe campanii întreprinse de catre Vlad – Tepes – Dracula de pedepsire a negustorilor sasi brasoveni care nu se supuneau poruncilor voievodului cu privire la comertul prin târgurile din Tara Româneasca. Si este logic ca trecerea sa se fi facut pe la Bran, trecatoarea cea mai apropiata de Brasov, care facea legatura cu Târgovistea, resedinta domnului muntean. Relatiile cu castelanii de la Bran nu vor fi fost prea cordiale, întrucât acestia erau reprezentanti ai cetatii Brasovului, ostil lui Vlad Tepes.
Daca Vlad Tepes a stapânit Castelul Bran e greu de raspuns întrucât documentele scrise nu consemneaza acest lucru. Dar documentele existente în arhive cu privire la Cetatea - Castel Bran, atâtea câte se mai pastreaza, sunt cu caracter preponderent administrativ; se refera la veniturile si cheltuielile de pe domeniul cetatii Bran si în foarte mica masura la evenimente cu caracter politico-militar. Se poate sustine însa ca în toamna anului 1462, dupa ce oastea regelui Ungariei, Matei Corvin, l-a prins în apropierea cetatii de la Podul Dâmbovitei, de lânga Rucar, situata la cca 25 km de Bran, domnitorul Vlad-Tepes a fost dus la Castelul Bran si închis aici timp de vreo doua luni, dupa cum consemneaza recentul volum Vlad-Tepes Dracula, Editura Mirador, Arad, 2002, autor Gheorghe Lazea Postelnicu. De aici a fost dus si întemnitat la Cetatea Visegrad.
În ceea ce priveste vampirul, cunoscut în folclorul românesc sub denumirea de strigoi, (denumirea de vampir este întâlnita la sârbi) este de mentionat faptul ca si în satele Branului se pastreaza credinta cu privire la existenta unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului). Batrânii satelor îsi amintesc ca pâna în urma cu o jumatate de secol se credea ca existau anumiti oameni în viata – strigoi – care ziua duceau o viata normala, iar în timpul noptii în somn, sufletele lor paraseau trupul si bântuiau prin sat si chinuiau oamenii în somn. Aceste duhuri rele bântuiau de la miezul noptii pâna la primul cântat al cocosilor, când nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.
Credinta în strigoi si celelalte duhuri rele reprezinta o componenta a mitologiei populare. Ea poate fi povestita, imaginata de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri si fantome, turistul poate întâlni la Bran o realitate care-i va bucura si odihni sufletul.
Cu imaginea fiorosului Dracula în gând, venit la Bran, turistul va putea întâlni în pitorestile locuri din aceasta zona de munte ciobani cu turme la pascut sau la cositul ierburilor, ale caror femei tes la razboi textilele ce împodobesc interioarele caselor sau pregatesc mâncaruri traditionale (bulzul ciobanesc, pastrama, laptele batut etc.) atât în propria gospodarie cât si în pensiuni pregatite anume pentru cei ce vor sa petreaca la Bran de la rasaritul si pâna la apusul soarelui si chiar peste noapte când poate, în vis, va veni si Dracula vampirul a carui forta se va ofili la vederea catelului de usturoi asezat de gospodina deasupra usii la intrare pentru ca asa stie ea din batrâni ca se apara casa de duhurile rele.
spiritism
DESPRE SPIRITISM
O practica straveche : spiritismul
Cu amintirea originilor sale pierduta adanc in negura vremurilor, fenomenul numit astazi spiritism, a fost cercetat, practicat si condamnat sau aprobat, dupa caz, in egala masura. Cele mai graitoare marturii despre spiritism le gasim in cartea in care gasim raspunsuri la orice intrebare - Biblia. Atat in Levitic (20:6, 27), cat si in Deuteronom (18:10-12), este pomenit spiritismul si descris ca fiind chemarea mortilor sau duhurilor, pentru a fi intrebate, interogate asupra trecutului sau viitorului. In Cartea Intaia a Imparatilor, 1Regi (1Samuel 28:11-20) este descrisa o sedinta de spiritism care a prilejuit chemarea de catre femeia-medium a imparatului Samuel, care a vorbit lui Saul despre razboiul cu filistenii. Dovezi ca spiritismul era cunoscut in vechime se gasesc in Biblie, in numeroase referiri ; noi am dat doar cateva.
Alte asemenea probe gasim la egipteni in cultul lui Isis si Osiris, practicat de magi si divinatori, clarvazatori care comunicau cu spiritele celor morti. Se pare ca Moise si-a facut ucenicia chiar in sanctuarele din piramide, unde se practicau si cercetau aceste mistere. La fel, vechea Kabbala, comoara de stiinta oculta iudaica, continea "secretul" comunicarii cu spiritele. Antica Elada venera oracolul mortilor ; iar Homer descrie in "Odiseea" cum Ulise, cu ajutorul vrajitoarei Circe, evoca umbra celebrului profet teban Tiresias (Cantul XI). Oracolul de la Delphi cu previziunile unei Pithia ( medium ce cadea in transa ) era de natura spiritista, iar druizii din Galia aveau formule speciale pentru invocarea spiritelor. Vedem ca in antichitate spiritismul era extrem de raspandit ca stiinta de sursa feniciana a "consultarii mortilor asupra evenimentelor trecute si viitoare", pe care astazi o numim spiritism. Dar, acesta s-a perpetuat si in epoca crestinismului, epoca in care misticismul a constituit cel mai prielnic teren pentru dezvoltarea fenomenelor oculte. De atunci, spiritismul a luat un avant considerabil ; ba chiar si o serie de Papi au fost acuzati de "necromantie" intre anii 1033-1085. Evul Mediu a fost punctul culminant in ceea ce priveste magia si spiritismul . Impulsul Renasterii n-a diminuat superstitiile, nici siguranta in posibilitatea spiritismului, inclusiv a celorlalte ramuri ale ocultismului. Toate acestea au durat pana spre sfarsitul sec.XVIII si, nici un moment, nu s-a pus la indoiala posibilitatea comunicarii dintre "aici" si "dincolo", desi stiinta, adversarii si scepticismul au lucrat serios la marginalizarea acestei posibilitati de comunicare.
Renasterea interesului pentru spiritism, are loc incepand cam din 1848 cand, in casa unui metodist dintr-un orasel din statul New York, au inceput sa se petreaca fenomene paranormale, pe care membri familiei sale le-au acceptat si, mergand mai departe, le-au "descifrat" si au inceput comunicarea, stabilind un "cod" mai mult sau mai putin perfect, care functiona in mod special in prezenta uneia dintre fiicele familiei. Mai tarziu, familia a emigrat in Anglia, unde experienta a continuat. Una peste alta, acesta este momentul in care spiritismul renaste, raspandindu-se in toate tarile europene. In principiu, spiritele comunica cu oamenii in mod ocult, prin dirijarea actiunilor bune sau rele ; iar in spiritism comunicarea se face prin ciocanituri, scris, vorbire sau alte manifestari materiale, de obicei folosindu-se transa unui medium. Manifestarile sunt spontane sau au loc in urma invocarilor prin acest medium. In anii interbelici, spiritismul a devenit o "moda" si tot atunci incepe declinul acestei practici. Iata ce scria in 1946, teoreticiamul si practicianul spiritismului romanesc, Dan D. Dimiu : "Daca spiritismul e suspectat si socotit o grosolana escrocherie, aceasta discreditare se datoreaza bagatelizarii sedintelor si a supraconcurentei de pseudo-medium-uri... Iata cine a spurcat spiritismul, iata de cine se agata cei de rea credinta cand il hulesc".
Si tot el face o "profetie" plina de umor de buna calitate si adeverit intru totul ! Iata ce spunea, inca in prima jumatate a secolului trecut : "Maine, poimaine, ne vor asurzi reclamele : miss Lolla Nabui ( Leana a lu Nabaila ) talmacitoarea sfintei Vineri, d-na Filofteia Sarma secretara sf.Cucuzel sau dr.Gu Chitalia ( Gogu din Chitila ) alchimist si chiromant, vede tot, stie tot, spune tot, avand stranse relatii diplomatice cu sfintii republicani, va sta la dispozitie cu cele mai formidabile panglicarii" !
Si iata, si acum ca si atunci, iata cine discrediteaza stiintele oculte ! Cata dreptate avea !
... Sau poate era o revelatie de sorginte spiritista...
O practica straveche : spiritismul
Cu amintirea originilor sale pierduta adanc in negura vremurilor, fenomenul numit astazi spiritism, a fost cercetat, practicat si condamnat sau aprobat, dupa caz, in egala masura. Cele mai graitoare marturii despre spiritism le gasim in cartea in care gasim raspunsuri la orice intrebare - Biblia. Atat in Levitic (20:6, 27), cat si in Deuteronom (18:10-12), este pomenit spiritismul si descris ca fiind chemarea mortilor sau duhurilor, pentru a fi intrebate, interogate asupra trecutului sau viitorului. In Cartea Intaia a Imparatilor, 1Regi (1Samuel 28:11-20) este descrisa o sedinta de spiritism care a prilejuit chemarea de catre femeia-medium a imparatului Samuel, care a vorbit lui Saul despre razboiul cu filistenii. Dovezi ca spiritismul era cunoscut in vechime se gasesc in Biblie, in numeroase referiri ; noi am dat doar cateva.
Alte asemenea probe gasim la egipteni in cultul lui Isis si Osiris, practicat de magi si divinatori, clarvazatori care comunicau cu spiritele celor morti. Se pare ca Moise si-a facut ucenicia chiar in sanctuarele din piramide, unde se practicau si cercetau aceste mistere. La fel, vechea Kabbala, comoara de stiinta oculta iudaica, continea "secretul" comunicarii cu spiritele. Antica Elada venera oracolul mortilor ; iar Homer descrie in "Odiseea" cum Ulise, cu ajutorul vrajitoarei Circe, evoca umbra celebrului profet teban Tiresias (Cantul XI). Oracolul de la Delphi cu previziunile unei Pithia ( medium ce cadea in transa ) era de natura spiritista, iar druizii din Galia aveau formule speciale pentru invocarea spiritelor. Vedem ca in antichitate spiritismul era extrem de raspandit ca stiinta de sursa feniciana a "consultarii mortilor asupra evenimentelor trecute si viitoare", pe care astazi o numim spiritism. Dar, acesta s-a perpetuat si in epoca crestinismului, epoca in care misticismul a constituit cel mai prielnic teren pentru dezvoltarea fenomenelor oculte. De atunci, spiritismul a luat un avant considerabil ; ba chiar si o serie de Papi au fost acuzati de "necromantie" intre anii 1033-1085. Evul Mediu a fost punctul culminant in ceea ce priveste magia si spiritismul . Impulsul Renasterii n-a diminuat superstitiile, nici siguranta in posibilitatea spiritismului, inclusiv a celorlalte ramuri ale ocultismului. Toate acestea au durat pana spre sfarsitul sec.XVIII si, nici un moment, nu s-a pus la indoiala posibilitatea comunicarii dintre "aici" si "dincolo", desi stiinta, adversarii si scepticismul au lucrat serios la marginalizarea acestei posibilitati de comunicare.
Renasterea interesului pentru spiritism, are loc incepand cam din 1848 cand, in casa unui metodist dintr-un orasel din statul New York, au inceput sa se petreaca fenomene paranormale, pe care membri familiei sale le-au acceptat si, mergand mai departe, le-au "descifrat" si au inceput comunicarea, stabilind un "cod" mai mult sau mai putin perfect, care functiona in mod special in prezenta uneia dintre fiicele familiei. Mai tarziu, familia a emigrat in Anglia, unde experienta a continuat. Una peste alta, acesta este momentul in care spiritismul renaste, raspandindu-se in toate tarile europene. In principiu, spiritele comunica cu oamenii in mod ocult, prin dirijarea actiunilor bune sau rele ; iar in spiritism comunicarea se face prin ciocanituri, scris, vorbire sau alte manifestari materiale, de obicei folosindu-se transa unui medium. Manifestarile sunt spontane sau au loc in urma invocarilor prin acest medium. In anii interbelici, spiritismul a devenit o "moda" si tot atunci incepe declinul acestei practici. Iata ce scria in 1946, teoreticiamul si practicianul spiritismului romanesc, Dan D. Dimiu : "Daca spiritismul e suspectat si socotit o grosolana escrocherie, aceasta discreditare se datoreaza bagatelizarii sedintelor si a supraconcurentei de pseudo-medium-uri... Iata cine a spurcat spiritismul, iata de cine se agata cei de rea credinta cand il hulesc".
Si tot el face o "profetie" plina de umor de buna calitate si adeverit intru totul ! Iata ce spunea, inca in prima jumatate a secolului trecut : "Maine, poimaine, ne vor asurzi reclamele : miss Lolla Nabui ( Leana a lu Nabaila ) talmacitoarea sfintei Vineri, d-na Filofteia Sarma secretara sf.Cucuzel sau dr.Gu Chitalia ( Gogu din Chitila ) alchimist si chiromant, vede tot, stie tot, spune tot, avand stranse relatii diplomatice cu sfintii republicani, va sta la dispozitie cu cele mai formidabile panglicarii" !
Si iata, si acum ca si atunci, iata cine discrediteaza stiintele oculte ! Cata dreptate avea !
... Sau poate era o revelatie de sorginte spiritista...
magie si vrajitoare
Ultima vrajitoare a Europei
-- Spaimele si superstitiile oamenilor au alimentat in permanenta vanatorile de vrajitoare atat de frecvente in Europa Evului Mediu si soldate cu executia multor femei nevinovate. Pe batranul continent, ultima condamnarea la moarte pentru practicarea vrajitoriei a avut loc in urma cu 200 de ani, in Elvetia, unde Anna Goeldi a fost executata prin decapitare. Moartea tinerei femei ii bantuie inca pe locuitorii din cantonul Glarus care au solicitat, prin reprezentantul lor in Parlament, reabilitarea sarmanei victime.
Dar cine vrea sa patrunda povestea tinerei acuzate de vrajitorie trebuie sa aiba o imagine cat mai clara despre micul canton elvetian, unde muntii par uniti cu cerul iar timpul parca s-a oprit in loc.
Aici a poposit Anna Goeldi in 1765, cautandu-si de lucru ca menajera. In spritul conservarii traditiilor, atat de specific acestei zone, una din casele in care a muncit tanara femeie exista inca. Este un imobil impunator, dar elegant, cu o intrare imensa si care are zugravite pe unul din peretii exteriori blazoanele familiilor nobiliare din Glarus care a locuit-o. Aceasta casa a marcat intr-un fel destinul tragic al Annei Goeldi.
Tanara a fost angajata de Jakob Tschudi, magistrat cu o cariera politica aflata in ascensiune. Conform unei relatari existente la arhiva, Anna Goeldi era bruneta, cu ochi caprui, inalta, bine proportionata si avea pielea trandafirie. Frumoasele ei trasaturi nu au trecut neobservate de stapanul sau. Totul bine si frumos vreme de 17 ani, pana intr-o dimineata cand una din fiicele familiei Tschudi anunta ca a gasit un ac in laptele sau. Doua zile mai tarziu, alte ace sunt descoperite in paine iar banuielile se indreapta impotriva Annei, care este acuzata de practicarea vrajitoriei. Intr-o prima faza, tanara reuseste sa evite incarcerarea, fugind, dar este prinsa si predata autoritatilor din Glarus, dupa ce in ziarul local "Neue Zürcher Zeitung" este publicat, la 25 februarie 1782, un anunt care ofera o recompensa de 100 de coroane celui care reuseste s-o gaseasca.
Pe 18 iunie 1782 este arestata, "marturisind" sub tortura ca a incheiat un pact cu Diavolul, care i-a aparut sub chipul unui caine negru. Desi isi retrage marturisirea dupa incheierea torturii, Anna este condamnata la moarte. Doua saptamani mai tarziu este dusa in piata publica si decapitata.
Vrajitorie, adulter si crima
Trimiterea ei la moarte nu s-a petrecut ca in cazul altor femei, acuzate de vrajitorie, in Evul Mediu, ci in plin Iluminism. Oficial, ea a fost condamnata la moarte pentru uciderea celui de-al doilea copil al sau, la scurt dupa nastere. Se presupune ca tatal copilului era nimeni altul decat Jakob Tschudi. Pe parcursul procesului, tribunalul a dorit sa evite mentionarea acuzatiei de vrajitorie, considerata deja depasita la acea vreme. Din acelasi motiv, o parte din documentele procesului au fost distruse.
Astazi insa Walter Hauser, un ziarist local, este convins ca Anna nu a murit din cauza prejudecatilor si mentalitatilor comunitatii traditionaliste din Glarus. Dupa ce a analizat cu minutiozitate documentele existente in arhiva locala, ziaristul a ajuns la concluzia ca in spatele mortii premature a Annei Goeldi se ascunde altceva, mult mai banal. "Jakob Tschudi avea o relatie extraconjugala cu Anna Goeldi. Dupa ce a fost concediata, femeia a amenintat ca dezvaluie intreaga poveste.
Pe vremea aceea, adulterul era pedepsit de lege. Barbatul se temea ca va pierde tot daca intreaga poveste iese la iveala", spune jurnalistul Walter Hauser. Totusi, la 1782, in Glarus vrajitoria era pedepsita de lege.
Ziaristul elvetian considera procesul si executia Annei o "crima judiciara". "La 1782, oamenii cu educatie nu mai credeau in vrajitorie sau chestii de genul asta (...) Anna reprezenta insa o amenintarea la adresa unor oameni puternici. Au dorit sa se descotoroseasca de ea si din acest motiv au inventat povestea cu vrajitoria. Era modalitatea legala de a o ucide", precizeaza acesta.
Fritz Schiesser, reprezentantul cantonului Glarus in Parlamentul elvetian, considera ca este timpul ca aceasta eroare a justitiei sa fie recunoscuta in mod oficial. "Toata lumea stie ca ce s-a petrecut atunci a fost o eroare enorma. Trebuie sa facem acest ultim pas si sa recunoastem oficial", a precizat Schiesser.
In ciuda acestor demersuri, reabilitarea oficiala a Annei Goeldi treneaza. "Nu cred ca oamenii de azi trebuie sa dea socoteala pentru greselile din trecut", spune un localnic din Glarus. Un argument folosit de Elvetia si cu alte ocazii.
"Am fost ultima tara din Europa care a executat o femeie pentru vrajitorie", spune cu tristete jurnalistul Walter Hauser. "Este o pata pe istoria noastra si trebuie sa facem ceva s-o stergem", adauga el. Ce ironie a sortii! Dupa executia Annei, oamenii din Glarus au incercat sa ascunda cele intamplate, temandu-se de ce va spune restul lumii. Acum, dupa 225 de ani, trista poveste a acestei femei ii bantuie din nou.
Despre Vremea Vrajitoarelor:
Jan Guillou porneste pe lungul fir al istoriei de la arderea vrajitoarelor pe rug, in trecut, pana la panica care inconjoara in prezent asa-zisele orgii satanice si sacrificiile in masa. In secolul XVII, peste 1.000 de femei nordice au fost arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie. Erau nevinovate, dar au fost condamnate la moarte dupa o serie de legi bazate pe Vechiul Testament care fusesera adoptate la inceputul secolului. Sute de oameni au marturisit nelegiuiri pe care nu le comisesera si au fost executati. Acest serial spune povestea felului cum un eveniment aparent nesemnificativ a devenit catalizatorul unuia dintre cele mai intunecate capitole din istoria nordica ? procesele vrajitoarelor ? si ne arata cum teama ce inconjura vrajitoria s-a raspandit in toata Suedia, care a fost rolul jucat de Biserica, cine le-a aparat pe vrajitoare si ce anume i-a facut pe oameni sa inceapa sa se indoiasca de ceea ce se intampla in numele religiei.
Magia este capacitatea de a manipula energiile.
Absolut tot ceea ce ne inconjoara este energie concentrata. Fiintele vii, viata insasi, fiintele moarte, sufletele lor, si chiar si obiectele nevii. In afara de acestea mai sunt si energiile de suport, demonstrate fizic, cum ar fi magnetismul, electricitatea, si multe altele.
Dupa cum am precizat, energia concentrata poate da nastere spiritelor (sufletelor).
Magia se poate folosi de oricare din aceste energii. de exemplu: telechinezia (care este tot o forma de magie) foloseste magnetismul, telepatia (tot o forma de magie) foloseste energia transformata in unde cerebrale, alte tipuri de magie folosesc spiritele, care au puterea de a intervenii in anumite cazuri, acolo unde le este permis.
ATENTIE!!! Magia nu este o joaca. Dak nu stii ce faci, atunci mai bine stai in banca ta.
Inca de la inceputurile magiei, oamenii studiau timp indelungat acea latura pe care vroiau sa o practice, precum si notiunile de baza ale celorlalte, timp de ani de zile. Elementalistii stateau si studiau cele 4 elemente ale naturii ani de zile, si chiar si dupa ce ajungeau vrajitori puternici, ei tot aveau goluri.
In afara de latura care te intereseaza, trebuie sa mai studiezi si anumite chetsii de baza: astrologie, alchimie si altele.
Avantajele sunt discutabile, asta depinzand de felul in care folosesti magia.
Acestea fiind spuse, astept persoanele care au ceva de adaugat, si pe cele care au ceva de intrebat, sa posteze in continuare pe acest topic.
Fiecare particularitate care este folosita intr-un ritual , spell , sau orice altceva asemanator , contextul in care este plasat trebuie specificat in detalii , pentru ca datorita acestor detalii cea ce voi incercati , isi alege tinta / scopul
Dar daca unu sau mai multe din aceste detalii sunt prost interpretate sau puse gresit , poate avea un rezultat catastrofal nu numai pentru scopul sau destinatia acestui "spell" dar cat si pentru practicant .
Legendarele mistere legate de asa-zisele " Initieri " in a devenii "Cleric" in asa ceva se rezumau strict la baza acestor detalii pe care multi le rateaza si pe urma multi se intreaba ce nu a mers ?
Dar si energia necesara pentru aceste "spell-uri" creste direct proportional cu cat de puternica este spell-ul pe care incercati sa il puneti in practica .
Daca puterea pe care o aveti este prea slaba/mica pentru a alimenta spell-ul atunci cineva va fi prajit , structural devenind o "leguma vesela" ( sau o persoana caruia structura neuronal-cerebral a fost si este grav avariata )
Si din cate s-a intamplat pana acum doar practicantul a avut de suferit de pe urma acestei neintelegeri universale privind direct practicantul si Spell-ul pe care incerca sa il produca .
Daca puterea acordata unui spell de "Low Range" atunci exista posibilitatea unui "burst" o combustie interna la nivel energetic a carui efecte secundare pot fi observate cat si pe Practicant cat si pe Destinatar.....
Deseori efectele secundare nu sunt prea placute .
Eu cea ce incerc sa va arat este ca oricine poate sa incerce , dar insa foarte putini or sa reuseasca . Si asta nu este o joaca , pentru ca punerea in aplicare a acestor "misticisme" care au la baza energia polaric corporala , sunt intradevar foarte greu de stapanit .
Si deseori tind sa produca un inevitabil greu de calculat , ale carui rezultate sunt deseori ........ devastatoare .
Acesta fiind unu dintre motivele pentru care "magia" s-a restrans si s-a pus sub lacat .
Dar mai presus de toate , ca sa le poti face cu adevarat , mai intai trebuie sa le intelegi pe ele , apoi pe tine insuti , si dupa acea sa intelegi ca cea ce te inconjoara este "direct proportional" cu tine insuti'
Daca intelegi asta poti incerca ,
Dar daca nu , atunci poti murii incercand ....
-- Spaimele si superstitiile oamenilor au alimentat in permanenta vanatorile de vrajitoare atat de frecvente in Europa Evului Mediu si soldate cu executia multor femei nevinovate. Pe batranul continent, ultima condamnarea la moarte pentru practicarea vrajitoriei a avut loc in urma cu 200 de ani, in Elvetia, unde Anna Goeldi a fost executata prin decapitare. Moartea tinerei femei ii bantuie inca pe locuitorii din cantonul Glarus care au solicitat, prin reprezentantul lor in Parlament, reabilitarea sarmanei victime.
Dar cine vrea sa patrunda povestea tinerei acuzate de vrajitorie trebuie sa aiba o imagine cat mai clara despre micul canton elvetian, unde muntii par uniti cu cerul iar timpul parca s-a oprit in loc.
Aici a poposit Anna Goeldi in 1765, cautandu-si de lucru ca menajera. In spritul conservarii traditiilor, atat de specific acestei zone, una din casele in care a muncit tanara femeie exista inca. Este un imobil impunator, dar elegant, cu o intrare imensa si care are zugravite pe unul din peretii exteriori blazoanele familiilor nobiliare din Glarus care a locuit-o. Aceasta casa a marcat intr-un fel destinul tragic al Annei Goeldi.
Tanara a fost angajata de Jakob Tschudi, magistrat cu o cariera politica aflata in ascensiune. Conform unei relatari existente la arhiva, Anna Goeldi era bruneta, cu ochi caprui, inalta, bine proportionata si avea pielea trandafirie. Frumoasele ei trasaturi nu au trecut neobservate de stapanul sau. Totul bine si frumos vreme de 17 ani, pana intr-o dimineata cand una din fiicele familiei Tschudi anunta ca a gasit un ac in laptele sau. Doua zile mai tarziu, alte ace sunt descoperite in paine iar banuielile se indreapta impotriva Annei, care este acuzata de practicarea vrajitoriei. Intr-o prima faza, tanara reuseste sa evite incarcerarea, fugind, dar este prinsa si predata autoritatilor din Glarus, dupa ce in ziarul local "Neue Zürcher Zeitung" este publicat, la 25 februarie 1782, un anunt care ofera o recompensa de 100 de coroane celui care reuseste s-o gaseasca.
Pe 18 iunie 1782 este arestata, "marturisind" sub tortura ca a incheiat un pact cu Diavolul, care i-a aparut sub chipul unui caine negru. Desi isi retrage marturisirea dupa incheierea torturii, Anna este condamnata la moarte. Doua saptamani mai tarziu este dusa in piata publica si decapitata.
Vrajitorie, adulter si crima
Trimiterea ei la moarte nu s-a petrecut ca in cazul altor femei, acuzate de vrajitorie, in Evul Mediu, ci in plin Iluminism. Oficial, ea a fost condamnata la moarte pentru uciderea celui de-al doilea copil al sau, la scurt dupa nastere. Se presupune ca tatal copilului era nimeni altul decat Jakob Tschudi. Pe parcursul procesului, tribunalul a dorit sa evite mentionarea acuzatiei de vrajitorie, considerata deja depasita la acea vreme. Din acelasi motiv, o parte din documentele procesului au fost distruse.
Astazi insa Walter Hauser, un ziarist local, este convins ca Anna nu a murit din cauza prejudecatilor si mentalitatilor comunitatii traditionaliste din Glarus. Dupa ce a analizat cu minutiozitate documentele existente in arhiva locala, ziaristul a ajuns la concluzia ca in spatele mortii premature a Annei Goeldi se ascunde altceva, mult mai banal. "Jakob Tschudi avea o relatie extraconjugala cu Anna Goeldi. Dupa ce a fost concediata, femeia a amenintat ca dezvaluie intreaga poveste.
Pe vremea aceea, adulterul era pedepsit de lege. Barbatul se temea ca va pierde tot daca intreaga poveste iese la iveala", spune jurnalistul Walter Hauser. Totusi, la 1782, in Glarus vrajitoria era pedepsita de lege.
Ziaristul elvetian considera procesul si executia Annei o "crima judiciara". "La 1782, oamenii cu educatie nu mai credeau in vrajitorie sau chestii de genul asta (...) Anna reprezenta insa o amenintarea la adresa unor oameni puternici. Au dorit sa se descotoroseasca de ea si din acest motiv au inventat povestea cu vrajitoria. Era modalitatea legala de a o ucide", precizeaza acesta.
Fritz Schiesser, reprezentantul cantonului Glarus in Parlamentul elvetian, considera ca este timpul ca aceasta eroare a justitiei sa fie recunoscuta in mod oficial. "Toata lumea stie ca ce s-a petrecut atunci a fost o eroare enorma. Trebuie sa facem acest ultim pas si sa recunoastem oficial", a precizat Schiesser.
In ciuda acestor demersuri, reabilitarea oficiala a Annei Goeldi treneaza. "Nu cred ca oamenii de azi trebuie sa dea socoteala pentru greselile din trecut", spune un localnic din Glarus. Un argument folosit de Elvetia si cu alte ocazii.
"Am fost ultima tara din Europa care a executat o femeie pentru vrajitorie", spune cu tristete jurnalistul Walter Hauser. "Este o pata pe istoria noastra si trebuie sa facem ceva s-o stergem", adauga el. Ce ironie a sortii! Dupa executia Annei, oamenii din Glarus au incercat sa ascunda cele intamplate, temandu-se de ce va spune restul lumii. Acum, dupa 225 de ani, trista poveste a acestei femei ii bantuie din nou.
Despre Vremea Vrajitoarelor:
Jan Guillou porneste pe lungul fir al istoriei de la arderea vrajitoarelor pe rug, in trecut, pana la panica care inconjoara in prezent asa-zisele orgii satanice si sacrificiile in masa. In secolul XVII, peste 1.000 de femei nordice au fost arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie. Erau nevinovate, dar au fost condamnate la moarte dupa o serie de legi bazate pe Vechiul Testament care fusesera adoptate la inceputul secolului. Sute de oameni au marturisit nelegiuiri pe care nu le comisesera si au fost executati. Acest serial spune povestea felului cum un eveniment aparent nesemnificativ a devenit catalizatorul unuia dintre cele mai intunecate capitole din istoria nordica ? procesele vrajitoarelor ? si ne arata cum teama ce inconjura vrajitoria s-a raspandit in toata Suedia, care a fost rolul jucat de Biserica, cine le-a aparat pe vrajitoare si ce anume i-a facut pe oameni sa inceapa sa se indoiasca de ceea ce se intampla in numele religiei.
Magia este capacitatea de a manipula energiile.
Absolut tot ceea ce ne inconjoara este energie concentrata. Fiintele vii, viata insasi, fiintele moarte, sufletele lor, si chiar si obiectele nevii. In afara de acestea mai sunt si energiile de suport, demonstrate fizic, cum ar fi magnetismul, electricitatea, si multe altele.
Dupa cum am precizat, energia concentrata poate da nastere spiritelor (sufletelor).
Magia se poate folosi de oricare din aceste energii. de exemplu: telechinezia (care este tot o forma de magie) foloseste magnetismul, telepatia (tot o forma de magie) foloseste energia transformata in unde cerebrale, alte tipuri de magie folosesc spiritele, care au puterea de a intervenii in anumite cazuri, acolo unde le este permis.
ATENTIE!!! Magia nu este o joaca. Dak nu stii ce faci, atunci mai bine stai in banca ta.
Inca de la inceputurile magiei, oamenii studiau timp indelungat acea latura pe care vroiau sa o practice, precum si notiunile de baza ale celorlalte, timp de ani de zile. Elementalistii stateau si studiau cele 4 elemente ale naturii ani de zile, si chiar si dupa ce ajungeau vrajitori puternici, ei tot aveau goluri.
In afara de latura care te intereseaza, trebuie sa mai studiezi si anumite chetsii de baza: astrologie, alchimie si altele.
Avantajele sunt discutabile, asta depinzand de felul in care folosesti magia.
Acestea fiind spuse, astept persoanele care au ceva de adaugat, si pe cele care au ceva de intrebat, sa posteze in continuare pe acest topic.
Fiecare particularitate care este folosita intr-un ritual , spell , sau orice altceva asemanator , contextul in care este plasat trebuie specificat in detalii , pentru ca datorita acestor detalii cea ce voi incercati , isi alege tinta / scopul
Dar daca unu sau mai multe din aceste detalii sunt prost interpretate sau puse gresit , poate avea un rezultat catastrofal nu numai pentru scopul sau destinatia acestui "spell" dar cat si pentru practicant .
Legendarele mistere legate de asa-zisele " Initieri " in a devenii "Cleric" in asa ceva se rezumau strict la baza acestor detalii pe care multi le rateaza si pe urma multi se intreaba ce nu a mers ?
Dar si energia necesara pentru aceste "spell-uri" creste direct proportional cu cat de puternica este spell-ul pe care incercati sa il puneti in practica .
Daca puterea pe care o aveti este prea slaba/mica pentru a alimenta spell-ul atunci cineva va fi prajit , structural devenind o "leguma vesela" ( sau o persoana caruia structura neuronal-cerebral a fost si este grav avariata )
Si din cate s-a intamplat pana acum doar practicantul a avut de suferit de pe urma acestei neintelegeri universale privind direct practicantul si Spell-ul pe care incerca sa il produca .
Daca puterea acordata unui spell de "Low Range" atunci exista posibilitatea unui "burst" o combustie interna la nivel energetic a carui efecte secundare pot fi observate cat si pe Practicant cat si pe Destinatar.....
Deseori efectele secundare nu sunt prea placute .
Eu cea ce incerc sa va arat este ca oricine poate sa incerce , dar insa foarte putini or sa reuseasca . Si asta nu este o joaca , pentru ca punerea in aplicare a acestor "misticisme" care au la baza energia polaric corporala , sunt intradevar foarte greu de stapanit .
Si deseori tind sa produca un inevitabil greu de calculat , ale carui rezultate sunt deseori ........ devastatoare .
Acesta fiind unu dintre motivele pentru care "magia" s-a restrans si s-a pus sub lacat .
Dar mai presus de toate , ca sa le poti face cu adevarat , mai intai trebuie sa le intelegi pe ele , apoi pe tine insuti , si dupa acea sa intelegi ca cea ce te inconjoara este "direct proportional" cu tine insuti'
Daca intelegi asta poti incerca ,
Dar daca nu , atunci poti murii incercand ....
varcolaci
DESPRE VARCOLACI
Un vârcolac este, în mitologia românească o fiinţă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele şi Luna, generând în acest fel fazele Lunii şi eclipsele. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale(lupi,câini), la cele fantastice(zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Vârcolacul este reprezentarea răului care disturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţii cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer şi va mânca Soarele sau Luna. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.
Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din vylx + dlaka ce însemna cu păr de lup. Mitologia strămoşilor daco-geţi pare a fi influenţat, de asemeni, mitologia românească, mai ales prin cultul lupului, care legată şi de creatura vârcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna să aibă o culoare roşietică, pentru ca românul să tragă concluzia că vârcolacul mănâncă Luna iar sângele astrului se prelinge printre colţii făpturii. Modurile de alungare sunt numeroase şi implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele.
Lilith a fost prima sotie a lui Adam dar a fost izgonita de zeul crestin. A dobandit puteri supranaturale si a devenit un demon sexual. Rangul ei este de regina demonilor in Lumea Subpamanteana. Cain s-a hranit cu sangele ei magic si a primit puterile ei, iar mai tarziu a primit blestemele de la ingeri trimisi de "Dumnezeu" care il faceau vampiric. A primit blestemul de a avea nevoie sa bea sange si de a nu putea trai in lumina zilei, si blestemul nemuririi. In alta versiune Kain s-a nascut demon si pentru ca a fost muscat de un fel de demon-cobra in loc sa moara a devenit vampir. Asta a spus "bunicul" lui Kain desi Kain a spus ca a fost blestemat cu vampirism si nu a fost transformat de o muscatura. In orice caz exista vampirii nemuritori care beau sange si unii vampiri "soultaker" care nu sunt nemuritori si care nu au nevoie de sange. Toti copii lui Lilith sunt vampiri "soultaker" aceste puteri fiind mostenite prin sange. Toti copiii lui Kain au nevoie sa bea sange si nu pot trai in lumina zilei. Varcolacii la fel au fost creati de Lilith, au o durata a vietii de cateva mii de ani. Arata ca oameni obisnuiti dar se pot transforma in oameni-lup, unii avand chiar aripi de dragon, aceasta fiind o evolutie naturala. Desi varcolacii au fost initiali creati, au abilitatea de a transforma un om in varcolac prin diferite metode. Varcolacii sunt organizati in haite de cateva zeci conduse de un comandant, iar vampirii sunt organizati in clanuri. Zeita suprema a vampirilor este fiica lui Lilith iar regele vampirilor este Kain, insotiti de mai multi zei si zeite. Zeul varcolacilor este Lucian, fiind insotit de alti "gardieni" organizati in 21 de grade.
Un vârcolac este, în mitologia românească o fiinţă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele şi Luna, generând în acest fel fazele Lunii şi eclipsele. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale(lupi,câini), la cele fantastice(zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Vârcolacul este reprezentarea răului care disturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţii cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer şi va mânca Soarele sau Luna. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.
Etimologia cuvântului pare a proveni din bulgară sau sârbă, din vylx + dlaka ce însemna cu păr de lup. Mitologia strămoşilor daco-geţi pare a fi influenţat, de asemeni, mitologia românească, mai ales prin cultul lupului, care legată şi de creatura vârcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna să aibă o culoare roşietică, pentru ca românul să tragă concluzia că vârcolacul mănâncă Luna iar sângele astrului se prelinge printre colţii făpturii. Modurile de alungare sunt numeroase şi implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele.
Lilith a fost prima sotie a lui Adam dar a fost izgonita de zeul crestin. A dobandit puteri supranaturale si a devenit un demon sexual. Rangul ei este de regina demonilor in Lumea Subpamanteana. Cain s-a hranit cu sangele ei magic si a primit puterile ei, iar mai tarziu a primit blestemele de la ingeri trimisi de "Dumnezeu" care il faceau vampiric. A primit blestemul de a avea nevoie sa bea sange si de a nu putea trai in lumina zilei, si blestemul nemuririi. In alta versiune Kain s-a nascut demon si pentru ca a fost muscat de un fel de demon-cobra in loc sa moara a devenit vampir. Asta a spus "bunicul" lui Kain desi Kain a spus ca a fost blestemat cu vampirism si nu a fost transformat de o muscatura. In orice caz exista vampirii nemuritori care beau sange si unii vampiri "soultaker" care nu sunt nemuritori si care nu au nevoie de sange. Toti copii lui Lilith sunt vampiri "soultaker" aceste puteri fiind mostenite prin sange. Toti copiii lui Kain au nevoie sa bea sange si nu pot trai in lumina zilei. Varcolacii la fel au fost creati de Lilith, au o durata a vietii de cateva mii de ani. Arata ca oameni obisnuiti dar se pot transforma in oameni-lup, unii avand chiar aripi de dragon, aceasta fiind o evolutie naturala. Desi varcolacii au fost initiali creati, au abilitatea de a transforma un om in varcolac prin diferite metode. Varcolacii sunt organizati in haite de cateva zeci conduse de un comandant, iar vampirii sunt organizati in clanuri. Zeita suprema a vampirilor este fiica lui Lilith iar regele vampirilor este Kain, insotiti de mai multi zei si zeite. Zeul varcolacilor este Lucian, fiind insotit de alti "gardieni" organizati in 21 de grade.
sanziene
NOAPTEA SANZIENELOR
Singura sarbatoare pagana pe care o regasim in calendarul crestin-ortodox este la 24 iunie – Sanzienele sau Dragaica. Unele surse spun ca numele vine de la Santa Diana zeita romana a vanatorii si padurilor; altele spun ca-si trag numele de la micile flori de camp, galben-aurii cu miros dulce, suav – sanzienele. Li se mai spune Frumoasele, Zanele, iar in sudul tarii – Dragaicele. Spre deosebire de iele, care sunt zanele rele ale padurii, Sanzienele sunt zane tinere si frumoase, blande si vesele. Se mai spune despre ele ca-i ajuta pe oameni sa se tamaduiasca, sa-si gaseasca perechea sau sa afle viitorul recoltei.
Tot ele, se spune, „amutesc cucul” ; el canta prima oara de Blagovestenie, cam pe 25 martie si continua sa cante timp de 3 luni si apoi, brusc, spre sfarsitul lunii iunie, in perioada solstitiului de vara, cantecul cucului inceteaza. Cantatul cucului – se spune – dezvaluie oamenilor cat mai au de trait si, fiindca numai Dumnezeu stie cat ii e dat omului sa traiasca, ele ii iau cantul. Pe seama lor circula in popor proverbul „cine le vede nu le crede, cine le-aude nu le raspunde”. Se mai spune ca in noaptea de 23/24 iunie Sanzienele danseaza, plutesc pe Pamant si indeplinesc ritualuri benefice pentru locuitorii sai. Sanzienele sunt denumite in Dobrogea, sudul Moldovei si Muntenia – Dragaice sau Dragaica sau Sanziana, Mireasa, Imparateasa ori Regina holdelor. Ritualurile Dragaicei sunt identice cu cele ale Sanzienelor din Oltenia, Banat si Transilvania, iar cel care a descris pentru prima data acest obicei a fost Dimitrie Cantemir.
Dansul Sanzienelor
Sarbatoarea de Sanziene tine o noapte si-o zi si incepe la asfintitul zilei de 23 cand fetele si feciorii culeg flori de sanziene si fac din ele coronite inmiresmate; pentru fete si femei coronita are forma rotunda care prefigureaza Soarele a carui sarbatoare este de fapt aceasta. Pentru barbati si flacai coronitele sunt in forma de cruce ; chiar si batranii isi fac coronite si vom vedea de ce. Odata culese florile, alaiul se intoarce-n sat, unde se-ncing hore in timp ce sunt facute multele coronite. Cand sunt gata incepe Dansul Sanzienelor, in care satenii, flacai si fete, impodobesc stalpii portilor, ferestrele caselor, chiar cimitirele pentru ca se spune ca ele apara oamenii si odihnesc mortii. Apoi, cu chiuituri, veselie si strigaturi, fiecare arunca pe case ori pe patuluri coronita sa, punandu-si fiecare o dorinta sau o intrebare : fetele, bineinteles despre feciori, femeile despre gospodarie, flacaii despre fete, barbatii despre recolte, iar batranii despre sanatate si viata. In cazul in care coronita ramane pe acoperis, dorinta se implineste ; cazand, inseamna ca nu.
Noaptea focurilor
Sarbatoarea continua si este o sarbatoare a Soarelui, a dragostei si a setei de viata. Cu bucurie si plini de voiosie, alaiurile pornesc acum – este deja noapte – spre dealuri, pe campii, in liziera padurii sau pe malul raurilor. Incepe „noaptea focurilor” si a „facliei de Sanziene”. Flacaii poarta torte, faclii aprinse, aprind si focuri, in care se intrec: cine, ce sat are focul cel mai viu, are cei mai multi flacai care se intrec in rotirea facliilor, cine e mester mai priceput sa scoata mai multe scantei. Spectacolul este mirific. Se sare peste foc, apoi se scalda-n rau perechi-perechi fiindca e sarbatoarea dragostei. Nevestele tinere se scalda-n roua sanzienelor pentru a „purcede grele” adica pentru a avea copii si pentru ca acestia sa fie frumosi si sanatosi. Se intorc in sat tarziu, obositi dar bucurosi.
Iarba de leac
Inainte de a se culca, insa, fetele mari pun sub perna sanziene pentru a-si visa alesul, batranii si bolnavii se-ncing cu flori de sanziene pentru ca Sanzienele „iti iau durerea”, fetele isi pun in san aceleasi flori, pentru a mirosi frumos. In dimineata de 24 iunie, incaodata se scalda-n roua, isi pun flori in par si pleaca pe coclauri, prin paduri, poiene si livezi: buruienile de leac, culese acum sunt motivul pentru care toata suflarea se agita. Ierburile de leac culese in ziua de Sanziene sunt considerate cele mai tamaduitoare si toti le cunosc si le culeg, cantand, glumind si razand.
Obiceiurile de Sanziene (Dragaica) sunt pastrate mai bine in Lunca Somesului, Maramures si Oltenia, dar ele sunt intalnite in toata tara sub o forma sau alta. Este o sarbatoare vesela, de pe urma careia, toamna, se fac multe nunti.
Daca aveti ocazia, mergeti sa asistati la o astfel de sarbatoare. Este o ocazie buna sa vedeti ca, inca, se pastreaza obiceiuri stramosesti si ca, inca, poporul roman n-a uitat sa rada si sa se veseleasca romaneste.
Singura sarbatoare pagana pe care o regasim in calendarul crestin-ortodox este la 24 iunie – Sanzienele sau Dragaica. Unele surse spun ca numele vine de la Santa Diana zeita romana a vanatorii si padurilor; altele spun ca-si trag numele de la micile flori de camp, galben-aurii cu miros dulce, suav – sanzienele. Li se mai spune Frumoasele, Zanele, iar in sudul tarii – Dragaicele. Spre deosebire de iele, care sunt zanele rele ale padurii, Sanzienele sunt zane tinere si frumoase, blande si vesele. Se mai spune despre ele ca-i ajuta pe oameni sa se tamaduiasca, sa-si gaseasca perechea sau sa afle viitorul recoltei.
Tot ele, se spune, „amutesc cucul” ; el canta prima oara de Blagovestenie, cam pe 25 martie si continua sa cante timp de 3 luni si apoi, brusc, spre sfarsitul lunii iunie, in perioada solstitiului de vara, cantecul cucului inceteaza. Cantatul cucului – se spune – dezvaluie oamenilor cat mai au de trait si, fiindca numai Dumnezeu stie cat ii e dat omului sa traiasca, ele ii iau cantul. Pe seama lor circula in popor proverbul „cine le vede nu le crede, cine le-aude nu le raspunde”. Se mai spune ca in noaptea de 23/24 iunie Sanzienele danseaza, plutesc pe Pamant si indeplinesc ritualuri benefice pentru locuitorii sai. Sanzienele sunt denumite in Dobrogea, sudul Moldovei si Muntenia – Dragaice sau Dragaica sau Sanziana, Mireasa, Imparateasa ori Regina holdelor. Ritualurile Dragaicei sunt identice cu cele ale Sanzienelor din Oltenia, Banat si Transilvania, iar cel care a descris pentru prima data acest obicei a fost Dimitrie Cantemir.
Dansul Sanzienelor
Sarbatoarea de Sanziene tine o noapte si-o zi si incepe la asfintitul zilei de 23 cand fetele si feciorii culeg flori de sanziene si fac din ele coronite inmiresmate; pentru fete si femei coronita are forma rotunda care prefigureaza Soarele a carui sarbatoare este de fapt aceasta. Pentru barbati si flacai coronitele sunt in forma de cruce ; chiar si batranii isi fac coronite si vom vedea de ce. Odata culese florile, alaiul se intoarce-n sat, unde se-ncing hore in timp ce sunt facute multele coronite. Cand sunt gata incepe Dansul Sanzienelor, in care satenii, flacai si fete, impodobesc stalpii portilor, ferestrele caselor, chiar cimitirele pentru ca se spune ca ele apara oamenii si odihnesc mortii. Apoi, cu chiuituri, veselie si strigaturi, fiecare arunca pe case ori pe patuluri coronita sa, punandu-si fiecare o dorinta sau o intrebare : fetele, bineinteles despre feciori, femeile despre gospodarie, flacaii despre fete, barbatii despre recolte, iar batranii despre sanatate si viata. In cazul in care coronita ramane pe acoperis, dorinta se implineste ; cazand, inseamna ca nu.
Noaptea focurilor
Sarbatoarea continua si este o sarbatoare a Soarelui, a dragostei si a setei de viata. Cu bucurie si plini de voiosie, alaiurile pornesc acum – este deja noapte – spre dealuri, pe campii, in liziera padurii sau pe malul raurilor. Incepe „noaptea focurilor” si a „facliei de Sanziene”. Flacaii poarta torte, faclii aprinse, aprind si focuri, in care se intrec: cine, ce sat are focul cel mai viu, are cei mai multi flacai care se intrec in rotirea facliilor, cine e mester mai priceput sa scoata mai multe scantei. Spectacolul este mirific. Se sare peste foc, apoi se scalda-n rau perechi-perechi fiindca e sarbatoarea dragostei. Nevestele tinere se scalda-n roua sanzienelor pentru a „purcede grele” adica pentru a avea copii si pentru ca acestia sa fie frumosi si sanatosi. Se intorc in sat tarziu, obositi dar bucurosi.
Iarba de leac
Inainte de a se culca, insa, fetele mari pun sub perna sanziene pentru a-si visa alesul, batranii si bolnavii se-ncing cu flori de sanziene pentru ca Sanzienele „iti iau durerea”, fetele isi pun in san aceleasi flori, pentru a mirosi frumos. In dimineata de 24 iunie, incaodata se scalda-n roua, isi pun flori in par si pleaca pe coclauri, prin paduri, poiene si livezi: buruienile de leac, culese acum sunt motivul pentru care toata suflarea se agita. Ierburile de leac culese in ziua de Sanziene sunt considerate cele mai tamaduitoare si toti le cunosc si le culeg, cantand, glumind si razand.
Obiceiurile de Sanziene (Dragaica) sunt pastrate mai bine in Lunca Somesului, Maramures si Oltenia, dar ele sunt intalnite in toata tara sub o forma sau alta. Este o sarbatoare vesela, de pe urma careia, toamna, se fac multe nunti.
Daca aveti ocazia, mergeti sa asistati la o astfel de sarbatoare. Este o ocazie buna sa vedeti ca, inca, se pastreaza obiceiuri stramosesti si ca, inca, poporul roman n-a uitat sa rada si sa se veseleasca romaneste.
strigoi
DESPRE STRIGOI
Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului.
Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi.
Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc
Conform traditiei, noaptea de Sfintul Andrei este cea in care duhuri precum strigoii, moroii si pricolicii capata puteri mai mari decit in cursul anului. Este noaptea in care taranii evita sa iasa pe ulitele satelor, iar baietii si fetele se string si pazesc usturoiul.
Se zice că strigoiul este chel in creştetul capului. El nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr.
Strigoii iau lapele de la vaci , iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină şi aduc moartea printre oameni şi printre vite. De Sf.Gheorghe, flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor , dar şi pentru a nu se transforma in aceste făpturi. Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi şi i se citeşte rânduiala de către preoţi(care de multe ori nu are nici o putere) şi i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi anu putea ieşi pentru a face răutăţi.
Strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap , o cămaşă pe corp sau o căciuliţă pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine şi-i pune pe cap o chitie roşie, precum a sa. Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie indepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage şi o înghite, transformându-se.
Se pot transforma in strigoi copiii care mor nebotezaţi; mortii care în timpul vieţii au facut multe rele, au fost vrăjmaşi; cei care mor de o moarte "grabnică"(spânzuraţi, innecaţi, împuşcaţi...); bolnavii care în timpul convalescenţei rămân nesupravegheaţi şi trec peste ei o pisică sau morţii nepăziţi peste care au trecut pisici, câini, găini sau orice altă pasăre, ORI şoareci. De aceea este datina de a păzi mortul când este in casă. Exista strigoi vii şi strigoi morţi. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi încep să danseze sau să facă tot felul de răutăţi. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei.
NOAPTEA STRIGOILOR
Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, 'care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta' (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate.
Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: 'Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului.
La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa' (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia 'fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor' (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni...
Confundati adesea cu strigoii, moroii fie se nasc ca atare, fie sint oameni care, pedepsiti pentru faptele lor, devin dupa moarte suflete ratacitoare. Mai circula si varianta in care moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormintat de viu sau dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa.
Considerati foarte periculosi, moroii sint asimilati in unele regiuni vampirilor, deoarece se afirma ca ar suge singele si laptele vitelor. In alte parti, ei nu pot decit sa sperie, fara sa pricinuiasca suferinte fizice sau moarte.
Moroiul este, în mitologia românească, un strigoi, un spirit rău, de obicei al unui prunc mort înainte de a fi botezat.
În mitologia românească, strigoii (la fel la plural ca şi la singular) sunt sufletele rele ale morţilor, ieşite din morminte în timpul nopţii.
Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului.
Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi.
Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc
Conform traditiei, noaptea de Sfintul Andrei este cea in care duhuri precum strigoii, moroii si pricolicii capata puteri mai mari decit in cursul anului. Este noaptea in care taranii evita sa iasa pe ulitele satelor, iar baietii si fetele se string si pazesc usturoiul.
Se zice că strigoiul este chel in creştetul capului. El nu mănâncă usturoi şi ceapă, se fereşte de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Şira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr.
Strigoii iau lapele de la vaci , iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină şi aduc moartea printre oameni şi printre vite. De Sf.Gheorghe, flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor , dar şi pentru a nu se transforma in aceste făpturi. Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi şi i se citeşte rânduiala de către preoţi(care de multe ori nu are nici o putere) şi i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi anu putea ieşi pentru a face răutăţi.
Strigoiul se naşte ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap , o cămaşă pe corp sau o căciuliţă pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavoleşti sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine şi-i pune pe cap o chitie roşie, precum a sa. Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie indepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage şi o înghite, transformându-se.
Se pot transforma in strigoi copiii care mor nebotezaţi; mortii care în timpul vieţii au facut multe rele, au fost vrăjmaşi; cei care mor de o moarte "grabnică"(spânzuraţi, innecaţi, împuşcaţi...); bolnavii care în timpul convalescenţei rămân nesupravegheaţi şi trec peste ei o pisică sau morţii nepăziţi peste care au trecut pisici, câini, găini sau orice altă pasăre, ORI şoareci. De aceea este datina de a păzi mortul când este in casă. Exista strigoi vii şi strigoi morţi. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau îşi părăsesc trupul şi încep să danseze sau să facă tot felul de răutăţi. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei.
NOAPTEA STRIGOILOR
Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, 'care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta' (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate.
Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: 'Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca sa nu se poata apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului.
La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa' (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia 'fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor' (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie
Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni...
Confundati adesea cu strigoii, moroii fie se nasc ca atare, fie sint oameni care, pedepsiti pentru faptele lor, devin dupa moarte suflete ratacitoare. Mai circula si varianta in care moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormintat de viu sau dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa.
Considerati foarte periculosi, moroii sint asimilati in unele regiuni vampirilor, deoarece se afirma ca ar suge singele si laptele vitelor. In alte parti, ei nu pot decit sa sperie, fara sa pricinuiasca suferinte fizice sau moarte.
Moroiul este, în mitologia românească, un strigoi, un spirit rău, de obicei al unui prunc mort înainte de a fi botezat.
În mitologia românească, strigoii (la fel la plural ca şi la singular) sunt sufletele rele ale morţilor, ieşite din morminte în timpul nopţii.
iele
ielele
Sunt fapturi feminine supranaturale intalnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci sau chiar in vetre parasite, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare). Dansul lor specific este hora, locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite. Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz, legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii.
Sunt fapturi feminine supranaturale intalnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci sau chiar in vetre parasite, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare). Dansul lor specific este hora, locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite. Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz, legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii.
fantome
Despre fantome...
Intre Anglia si Romania
Cu circa 2-3 ani in urma, un cotidian romanesc foarte serios, relata despre „casa bantuita de fantome” din Craiova. Se povestea acolo despre o casa, dandu-se si numele familiei care o locuia, in care aveau loc numeroase fenomene inexplicabile, care au sfarsit prin a da numele lor acelei case - „casa cu fantome”. Era o stire lapidara si, in nici un caz, nu era publicata pe 1 aprilie. Asta m-a facut sa-mi amintesc de vremea copilariei cand, aflandu-ma prin partile Varciorovei ( Mehedinti), intr-un sat, azi disparut sub apele Dunarii la Portile de Fier, femeile vorbeau despre fantoma Martolea, ca fiind cea care pedepsea pe cei care lucrau martea si vinerea, luandu-le graiul ; si astazi, inca mai cred ca atunci, copil fiind am „vazut-o” pe Martolea pe un pod, candva, pe inserat. Desigur, acum incep sa am unele indoieli, dar impresia puternica de „fantoma” mi s-a intiparit in minte. DEX-ul spune ca fantoma este „o fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni cu imaginatia tulburata sau pe care o creeaza fantezia scriitorilor”. Sa vedem daca numai cei cu „imaginatia tulburata” sau scriitorii pot „vedea” fantome.
Fantome, stafii si... savanti
In tara noastra sunt cunoscute astfel de fenomene greu de ignorat si demne de amintit. Ar mai fi de spus ca in Romania este mult mai mult folosit termenul „strigoi” sau „stafie” ( vezi „Strigoi, moroi, varcolaci” pe www.superstitii.ro ) despre care se spune ca sunt „sufletul unui om mort, aparitie fantomatica” sau „duhul unui mort legat de Pamant” care pricinuieste, sau nu, rau celor pe care-i intalneste. In mod unanim, aceste fiinte ireale, supranaturale, au un corp imaterial. Cu unele mici exceptii ( vezi „Despre spiritism” pe www.elystar.ro ) ; una dintre aceste fantome, aceea a Katiei King, raspandind un miros de parfum si careia i s-a putut saruta mana in mod galant !
De fantome s-au interesat numerosi oameni de stiinta, printre care celebrii Pierre si Marie Curie, care au cunoscut-o pe strania Eusapia Palladino care vorbea cu mortii si muta obiectele cu puterea gandului. Aceasta dorea ca la sedintele ei sa asiste cat mai multi „savanti care s-ar fi crezut in stare sa determine cauza unor astfel de fenomene” ! Pierre Curie a luat parte la cca. 43 de astfel de sedinte, dar nu avem marturii daca el a putut determina vreo astfel de cauza. Tot astfel, laureatul Premiului Nobel pentru medicina al anului 1913, Charles Richet, pasionat de fantome si aparitiile lor, a calatorit la Vila „Carmen” din Alger unde isi facea aparitia fantoma Bien-Boa, dar si o anume printesa Phygia careia, se spune, chiar i-a sarutat mana, care era foarte „palpabila” ! Si Sir Olivier Lodge, al carui fiu cazuse pe frontul Primului Razboi mondial, participa la sedinte de spiritism pentru a se intalni cu fantoma fiului sau. Dar el si-a pus intrebarea „cum ar putea fi sigur de veridicitatea mesajelor primite ?” Pentru verificare, el a lasat cateva mesaje sigilate in plicuri, pentru a fi comparate cu mesajele transmise chiar de el, de „dincolo”, dupa moartea sa. Nu exista, nici in acest caz , marturii ca ele s-ar fi verificat !
Dar cazul cel mai cunoscut, studiat si controversat, este cel al lui Sir William Croockes, care a participat la numeroase sedinte ale mediumului Florence Cook, care, in transa fiind, facea posibila aparitia fantomei fiicei unui aventurier din secolul al XVII-lea, numita Katie King, pe care Sir William a fotografiat-o de mai multe ori - si nu numai el - fiind convins ca asista la un fenomen supranatural. Evident, n-a putut demonstra nici cauzele, nici mijloacele prin care fantoma isi facea aparitia ; nici el, nici multi altii care au asistat la aceste aparitii. Dar , cu totii erau convinsi de aceasta, mai ales ca dupa disparitia fantomei , ramaneau florile pe care aceasta le purtase !
Castele bantuite de fantome
Fantomele au aparut intotdeauna si cam peste tot. Desigur, exista unele locatii predilecte, cunoscute pe intreg mapamondul, cum ar fi castelele din Scotia si cele din Transilvania. Dintre primele, cel mai cunoscut este Castelul Stuartilor, locuit de contii de Moray, castel bantuit de fantome atat de infricosatoare, incat exista o poveste care spune ca un braconier, pe nume Big Angus a pus pariu ca va innopta in acel castel. Din pacate, dimineata a fost gasit mort, nu in interiorul, ci in gradina castelului, cu chipul schimonosit de o spaima cumplita. In mod anecdotic, agentiile de turism din Scotia ii sfatuiesc pe turisti sa mearga intai sa vada monstrul din Loch Ness, pentru ca dupa ce vad Castelul Stuartilor s-ar putea sa nu mai apuce...
In Marea Britanie, la Norfolk, in Castelul Blickling Hall, se spune ca bantuie fantoma Annei Boleyn, una din sotiile lui Henric al VIII-lea si nu numai ea. Se spune ca un oarecare Sir Thomas ar fi blestemat sa incerce sa treaca 12 poduri inainte de ivirea zorilor ; dar si Sir John Fastolfe, cavaler din secolul al XV-lea ( care l-a inspirat pe Shakespeare cand a scris „Falstaff ). In Somerset se afla Dunster Castle, bantuit de fantoma „barbatului in verde”, iar in Welshpool - Powis Castle, unde apare fantoma unei „doamne in negru” stand mereu in acelasi loc, in fata unui semineu.
Sunt multe castele bantuite de fantome, raspandite peste tot. Una dintre cele mai cunoscute si vizitate locatii este Hotel Fairmont Algonquin din New Brunswick, in Canada, care este bantuit de fantoma unei mirese ; dar si in Irlanda de Nord, la 40 km de Belfast, Castelul Ballygally are o fantoma prietenoasa pe care o cheama d-na Shaw ; se mai plimba pe acolo si Madame Nixon, care-si fosneste crinolina pe coridoarele castelului de cateva sute de ani. In Danemarca, la Sealand, Hotel DragsholmsSlot, construit in secolul al XII-lea, se mandreste cu trei fantome, denumite : Doamna in Gri, Doamna in Alb si Contele Bothwell ; prima este o fosta camerista care controleaza si acum curatenia castelului. Despre Doamna in Alb se spune ca a fost fiica proprietarului acelui castel, care s-a indragostit de un simplu muncitor cu care voia sa se casatoreasca ; drept pedeapsa, tatal ei a zidit-o in constructia castelului imbracata in mireasa. Este Interesant ca, dupa cateva secole, la renovare, s-a gasit un schelet zidit, cu urme de rochie de mireasa !
In fine, in SUA, statul Louisiana, Plantatia Myrtles din St. Francisville, detine si ea o aparitie foarte cunoscuta - Chloe - fantoma prietenoasa si ea, care canta la pian aceeasi melodie, la nesfarsit. Aceasta din urma aparitie fantomatica a fost un subiect mult dezbatut de prestigioasele publicatii New York Times, Forbes si National Geographic, dar si in una din emisiunile celebrei moderatoare Oprah.
Fantome in Romania
La noi in tara, cel mai cunoscut castel este Bran-ul, asa-zisul Castel al lui Dracula, celebrul vampir. Dar care, vai, nu are nici o legatura cu adevarul ; cel mult se poate ca, cel care a dat numele legendei - Vlad Tepes, sa fi dormit acolo o singura noapte, pe cand era la vanatoare in aceea zona. Legenda lui Dracula fiind mai mult decat cunoscuta, sa mai spunem doar ca Vlad Tepes isi avea, de fapt, Cetatea de Scaun la Targoviste, iar fortareata lui era Castelul de la Poienari, pe Arges.
Daca se poate vorbi de aparitii fantomatice, atunci, desigur, este vorba despre „Casa stafiilor”. Astfel era denumit Castelul Iulia Hasdeu din Campina. Constructie ciudata, cu o arhitectura deosebita de tot ce este traditional la noi, castelul a fost construit intre anii 1893-1896, de catre Bogdan Petriceicu Hasdeu, in memoria fiicei sale mult iubita, moarta in varsta de 19 ani, in 1888. Copil ciudat si precoce, Iulia Hasdeu citea la 2 ani si jumatate, la 4 ani scria, la 5 ani compunea poezii, la 8 ani termina scoala primara, cunoscand limbile franceza, engleza si germana, iar la 11 ani termina gimnaziul. La varsta de 12 ani pleaca la Paris, unde, la 17 ani a absolvit, ca studenta eminenta Facultatea de Litere. Era poeta si muziciana, dar moare tanara, lasandu-l pe tatal sau neconsolat. Din acest moment incepe istoria „casei fantomelor” - Castelul Iulia Hasdeu.
Dupa moartea fiicei sale, B.P.Hasdeu se refugiaza in spiritism si practici de evocare a spiritului Iuliei. De altfel, el pretindea ca a construit castelul dupa planurile Iuliei, dictate in sedintele de spiritism. Locuitorii din Campina spuneau ca in castel se petrec lucruri ciudate, lumini aprinse noapte, cand nimeni nu locuia acolo si, mai ales, ca pianul ei canta singur, ziua si noaptea. In peretele biroului este o gaura prin care se spune ca intra fantoma Iuliei Hasdeu, care statea la lungi conversatii cu tatal neconsolat. Cat adevar ? Cata legenda ? Nu stim. Dar legenda exista si nu este cu nimic mai prejos decat celebrul Dracula sau fantoma Annei Boleyn ori Sir Thomas! Am zice chiar, dimpotriva...
In Romania, Castelul Poienari de pe Arges, Casa Vlad Dracul din Sighisoara, Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Castelul Bran, Templul de la Sinca, Curtea Domneasca de la Targoviste, sunt tot atatea posibile locatii in care fantomele trecutului sa vrea sa se intoarca ! Poate ca o si fac...
Poetii nostri vad „Umbra lui Mircea la Cozia” si „Ruinurile Targovistei” se insufletesc de fantomele trecutului, sub condeiul dus de imaginatia vie a scriitorilor, dar si de istoria adevarata a locurilor si a poporului roman.
CASA BANTUITA,COSMARUL AGENTILOR IMOBILIARI
In timp ce in Occident prezenta unei fantome poate creste considerabil valoarea unei proprietati, romanii nu sesizeaza inca potentialul comercial al locuintelor de gen.
Prietenoasa sau nu, reala sau inchipuita, fantoma din dormitor este, poate nu va vine sa credeti, un factor determinant in vanzarea unei proprietati. O casa considerata bantuita sau in care s-au intamplat evenimente stranii, ramase neelucidate, scade considerabil valoarea unei locuinte autohtone. La polul opus, pe pietele britanice si americane de real estate, prezenta unui locatar din alta dimensiune a ajuns sa fie exploatata comercial. Fantoma are si ea pretul ei, adeseori unul piperat.
Vorbind despre piata romaneasca, analistul imobiliar Artur Silvestri spune ca "noi nu avem nici cea mai firava indemnare in a preface traditia casei bantuite in obiect de valorificare comerciala sau, daca aceasta nu exista, sa o inventam pentru a o include in marile povesti turistice, asa cum se intampla adeseori pe la altii." Proprietarii romani ai unor proprietati suspectate ca ar gazdui personaje pentru care nu este platita intretinerea lunara sunt cel mai adesea reticenti in a discuta pe aceasta tema. Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, sau fostul deputat FSN Dumitru Radauceanu sunt posesorii unor imobile despre care s-a scris ca ar fi bantuite. De unde reticenta aproape universala in a dezbate acest subiect? "Explicatia consta intr-un gen de retinere romaneasca in fata unui intreg sir de superstitii despre care nu se vorbeste decat in cercuri inchise ori in traditii de familie care nu se exteriorizeaza" a declarat Artur Silvestri.
Sinceritatea, nerecomandata in vanzarea unei case bantuite
La noi, simplul zvon al existentei unei prezente misterioase ridica dificultati in vanzarea unei astfel de case. De aceea, putini sunt agentii imobiliari care afla istoria intunecata a proprietatilor pe care le propun clientilor, mai ales in conditiile in care legislatia romaneasca, spre deosebire de cea a multor state americane, nu prevede o astfel de obligatie. Cum este aproape evident ca a mentiona despre o ipotetica aparitie din alta dimensiune este cel mai adesea daunator din punctul de vedere al afacerii strict imobiliare, proprietarii romani pastreaza tacerea cu privire la acest subiect. Chiar si in aceste conditii, exista marturii ale unor astfel de evenimente. Pe unul dintre acestea l-a trait, in primavara anului 1995, Artur Silvestri, care, in acea perioada lucra nemijlocit in domeniul tranzactiilor imobiliare. "Am vizitat, la chemarea vanzatorului, o splendida resedinta situata pe strada Leonida, din Bucuresti. Cladirea, o mica bijuterie, se intindea numai pe parter. Din curiozitate, am poftit sa urc in podul casei. Urcand cu greu pe scara ingusta, m-am oprit cateva clipe si am privit catre palierul unde statea fixandu-ma o prezenta indefinita, aratand ca un barbat slab si ganditor, destul de nemultumit de vizita ce il tulbura. Am coborat si am plecat cu precipitare, hotarand sa nu ma ocup de acea vanzare si sa uit ceea ce vazusem", rezuma momentul analistul imobiliar. Povestea casei din strada Leonida curge si astazi.
Vanduta relativ usor, in lipsa unei publicitati a fenomenelor care exced normalitatea, casa a fost renovata si inchiriata de mai multe ori. Pe piata imobiliara din Statele Unite ale Americii, casele sau terenurile bantuite poarta numele de proprietati stigmatizate. Aici se inscriu insa si casele implicate in scandaluri cu celebritati, cum ar fi consum de droguri sau infidelitati, incidente sexuale, dar si cele in care a avut loc o crima sau o sinucidere. Iar pentru agentii imobiliari americani, sa vinzi o astfel de casa poate fi un cosmar. Exista, desigur, graduri diferite de stigmatizare. Cu cat crima a fost mai oribila, cu atat casa in care s-a petrecut este mai greu de vandut, iar stigmatul cel mai greu de inlaturat este cel al unei crime multiple, unei crime infaptuite de un cult sau al unei sinucideri in masa. Apoi urmeaza sinuciderile si crimele, infractiunile sexuale si adulterul.
Casa in care a fost omorata sotia lui O.J. Simpson
Cu toate acestea, evenimentele care s-au petrecut intr-o casa pot duce la o scadere a pretului proprietatii de 15-25%, arata "Wall Street Journal". Cele mai daunatoare sunt asocierile cu scandaluri care atrag atentia mass-media. Dupa doi sau trei ani insa, stigmatul incepe sa se stearga, pentru ca, pe masura ce trece timpul, oamenii uita. si totusi, nu de putine ori, impactul poate fi minim. intr-un studiu efectuat in 2000, James Larsen, un profesor de finante de la Wright State University, din Dayton, Ohio, a analizat 100 de case stigmatizate, inclusiv cele asociate cu scandaluri sexuale, crime sau case despre care se spunea ca sunt bantuite. Acestea au fost vandute la preturi cu 3% mai mici fata de cele neasociate cu scandaluri, dar au stat pe piata cu 45% mai mult timp.
Factorul-cheie care afecteaza pretul de vanzare este timpul scurs intre incidentul care a avut loc in casa si momentul in care proprietatea a fost scoasa pe piata. in unele cazuri, arata studiul lui Larsen, efectele scandalului s-au diminuat dupa 5-7 ani. Sotia jucatorului de fotbal american O.J. Simpson, Nicole Brown Simpson, a fost ucisa in 1994, alaturi de Ron Goldman, intr-o casa cu patru dormitoare din Brentwood, California. Proprietatea a fost scoasa la vanzare la un an dupa crima si s-a cerut pe ea un pret de 795.000 dolari. A stat insa pe piata mai mult de doi ani, pana cand a fost vanduta cu 595.000 dolari. Dar cum orice casa isi are cumparatorul, acelasi lucru se poate spune si despre casele bantuite de fantome. Uneori, o fantoma poate sa creasca pretul casei, atunci cand cumparatorul este interesat tocmai de musafirul nepoftit din casa. "Avem copii, asa ca am prefera ca prezenta din casa sa nu fie negativa sau foarte invaziva. Suntem deschisi si versati in a trata cu fantomele". Asa suna comentariul adaugat unei cereri de cumparare a unei case bantuite, pe un site specializat in astfel de listari, www.sdparanormal.com. Caitlin si Michael, care au postat anuntul respectiv, vor sa cumpere o casa bantuita in Illinois, prefera sa aiba cat mai putini vecini si sunt dispusi sa plateasca intre 200.000 si 350.000 dolari. Vanatorii de fantome sunt insa de cele mai multe ori dezamagiti, pentru ca aparitiile nu-si fac simtita prezenta niciodata. Apoi mai sunt speculantii, care cumpara, sub valoarea pietei, proprietati bantuite sau foarte mediatizate din cauza unor crime care au avut loc acolo, si le exorcizeaza sau le remodeleaza si le vand dupa un timp, la preturi mai mari.
Oferta speciala: "Vand casa cu fantoma cu tot"
Exista insa si proprietari care convietuiesc foarte bine cu musafirii supranaturali din caminul propriu. Acesta este si cazul cuplului Maureen si Ray Ronson, din tara Galilor. Cei doi au cumparat in 1997 o casa, in care au descoperit o prezenta nedorita. La inceput au fost speriati si chiar au dormit in masina cateva nopti, ca sa scape de fantoma. Cu timpul insa, s-au atasat de ea si i-au dat si un nume: Tom. "Lucrurile dipareau si apareau in alte locuri si existau zone in casa unde era foarte frig. Odata am si vazut ceva in baie. Am chemat un preot, care a vorbit cu fantoma si lucrurile s-au mai linistit. Ne-am atasat de ea", povestea Ray Ronson jurnalistilor de la BBC. Cand s-a decis sa se mute intr-o locuinta mai mare, familia Ronson a scos casuta la vanzare, dar a pus o conditie speciala, ca fantoma rezidenta sa fie lasata sa ramana la ea acasa.
La britanici insa, psihologia cumparatorului difera putin de cea a americanilor. "in Marea Britanie, unde am crescut eu, o casa stigmatizata tinde sa fie o raritate si, prin urmare, poate avea un pret mai mare. Britanicii iubesc o crima suculenta, mai ales daca ea a fost comisa in propria lor casa si ei se pot lauda vecinilor cu asta", povesteste scriitorul britanic Patrick McGrath, in "New York Times".
In SUA, lucrurile stau altfel, iar evenimentele nefericite petrecute intr-o casa tind sa se transforme intr-o problema serioasa. La americani, peste jumatate din state cer, prin lege, ca unui cumparator sa i se spuna daca pe proprietatea scoasa la vanzare a avut loc o crima sau o sinucidere, dar unele legi limiteaza perioada pentru care se impune aceasta regula. Codul Civil din California, de exemplu, spune ca un deces survenit pe o proprietate trebuie dezvaluit cumparatorului numai daca a avut loc in ultimii trei ani. in Dakota de Sud, vanzatorii trebuie sa informeze cumparatorii de o moarte sau un suicid, numai daca a avut loc intr-un interval de 12 luni inainte de vanzarea casei.
"Apartamentul Blestemat"
Ca sa fim in ton cu titlul rubricii, nu putem sa nu remarcam foarte multe cazuri, in care explicatiile logice nu sunt "tocmai la ele acasa"...
Sunt foarte multe locuri,case, strazi, in arealul carora se petrec lucruri foarte ciudate. Oamenilor le este frica sa povesteasca...toti susotesc pe la colturi, iar informatiile obtinute de la acestia nu au darul de-a te lamuri, din contra... Si totusi, unii specialisti au riscat. Relatarile despre "zone ciudate", aflam tocmai din indepartata America, iar daca poposim brusc in Marea Britanie, unele marturii, ne pun serios pe ganduri...
Nu vom merge atat de departe (deocamdata)...ramanem aici, in Romania...
De la Timisoara,Arad,Constanta,Iasi si Bucuresti, situatiile (faptele) bizare se tin lant. Iata un caz,foarte vechi, din Bucuresti...
"Apartamentul Blestemat"
Bucuresti, perioada 1987 (iulie) - 2005 (oct.)
Nu am fi adus in discutie acest caz, daca nu l-am fi auzit din gura unui preot... Exista si alte marturii in sprijinul acestei relatari, dar, fie chiar si la nivel scriptic, ne-am oprit la aceasta, deoarece prin natura profesiei si a experientei pe care o are, acest preot a reusit sa aduca niste argumente plauzibile, chiar daca acestea sunt de o factura, mai mult religioasa decat stiintifica.
Si totusi...
Frigul...
Este vara anului 1987, undeva la marginea Bucurestiului, intr-un apartament cu patru camere...
Aceiasi activitate..."rutina"..
Domnul catre sotie :
Draga mea, inchide, te tog, geamurile ! E curent...
- Care geamuri ? Sunt inchise. Am aerisit acum cinci minute.
Jaluzelele le-ai tras ?
- Da...
Hmm... Ciudat... Vino putin pana in ultima camera...
- Brrr... Ce este cu frigul asta?!...
Situatia se repeta. A doua , a treia zi....
Amandoi, in a opta zi ,se hotarasc sa nu mai intre in camera respectiva... O inexplicabila frica, plutea in aer...dar, ceea ce avea sa se intample in a 12-a zi depasea orice senzatie banala de frica... Da, groaza...cred ca este cel mai potrivit cuvant...
Camera...
In cateva zile, venea doamna "doctor" din concediu si, iarasi trebuia sa-i inchirieze camera. La inceput totul parea bine, dar nu si acum. De dat inapoi, nici ea si nici sotul, nu mai puteau... Aveau nevoie de bani... Daca se afla... Era prea tarziu...
Acum isi mai revenise. Era timpul sa faca putina ordine si sa aeriseasca incaperea.
Abia deschise usa si, un val rece de aer ii patrunse in tot corpul... Aceeasi senzatie, aceleasi stari de spaima, iar sangele care se prelingea din perete (cel din partea dreapta), venea sa completeze un tablou dintr-o cu totul alta lume... Din partea superioara a peretelui se puteau distinge, cel putin noua dare de sange proaspat... De unde ? Cum ? .. Si frigul...?...Vara...?... Doar nu mai intrase nimeni, de atatea zile...
Un tipat, parca neomenesc, urmat de zgomotul puternic al usilor trantite, il determina-se pe sotul ei sa arunce tigara si, sa alerge direct spre camera...
Epilog
Catre sfarsitul aceluiasi an, mai precis sfarsitul lunii noiembrie, moare sotia acestuia, intr-un stupid accident casnic. Era insarcinata, in luna a treia.
Fiind singur, se hotaraste sa vanda apartamentul. "Doctorita" plecase... Era si cazul, deoarece domnul nu putea sa mai accepte ceea ce facea...acele chiuretaje ilegale...
Intre timp, Securitatea se interesase de acest caz, dar sub o cu totul alta conotatie. In urmatorul an, nici la al doilea anunt nu s-a putut vinde apartamentul... Erau clienti, dar cum veneau si, erau hotarati sa-l cumpere, tot asa si plecau... Sotul raposatei a lasat casa la jumatate de pret... Degeaba... Aceeasi poveste...
In 1992, o alta incercare - la fel si in 2002...deznodamantul, acelasi.. Nici el nu stie ce sa mai creada. E convins ca apartamentul este blestemat.. Din octombrie 2005, s-a retras din viata sociala... Nu mai vrea sa discute cu nimeni...
Si totusi... poate intr-o buna zi, vom afla mai multe amanunte, pastrand in continuare, confidentialitatea persoanelor in cauza.
fenomenele spectrale din zonele litorale
Cele mai multe aparitii de tip spectral nu se inregistreaza, asa cum se credea, in casele si cladirile mari, ci in apropierea unor cladiri daramate din zonele litorale
Astfel, cele mai frecvente marturii recente asupra aparitiilor fantomatice sunt ale localnicilor si turistilor din zona de coasta a Floridei, Californiei si a insulelor cu destinatie turistica din Oceania si Coasta de Nord a Australiei. Un loc secund il ocupa frecventa evenimentelor din insulele din Pacificul de Nord, Coasta de vest a Indiei si sudul Peninsulei Arabia. In mod neasteptat, Insulele Bermude, ca si coastele de est ale Italiei, Spaniei si Greciei ocupa acelasi loc III in ceea ce priveste evenimentele spectrale reclamate din ultimii 5 ani.
Aparitii fantomatice
Fizicienii australieni de la Universitatea din Melbourne au studiat timp de 60 de ani fenomenele aparitiilor stranii in 14 zone litorale diferite de pe intreg globul. O mare parte a aparitiilor de imagini ciudate din ultimii ani a fost surprinsa pe pelicule foto speciale prin tehnici laser computerizate. Cercetatorii au constatat ca 80% din aparitii au forma de radacina de copac si numai 5% seamana foarte bine cu siluetele umane.
Studiul amanuntit al inregistrarilor foto, precum si cel al peliculelor filmate descriu forme confuze de luminiscente in miscare. Acestea apar instantaneu, initial sub forma conica cu varful in sus, si dispar in 03,05 secunde. In acest timp, forma liminiscenta, cel mai des de culoare rosiatica, se transforma foarte rapid intr-o structura ramificata foarte asemanatoare radacinilor de copaci. In ultimele miimi de secunda apar cele mai diverse forme, predominanta fiind forma de spirala cilindrica, si in putine cazuri - forma tipica de silueta. In aceste ultime transformari, culoarea luminiscenta variaza foarte mult, insa de regula predomina galben-pal si rosu. S-a dovedit ca forma care este vizibila cu ochiul liber este una falsa, creata in sistemul nervos uman. Aceasta forma falsa perceputa de om este, de fapt, o rezultanta a dinamicii formei luminiscentei si culorii sale. Pe langa aceasta rezultanta a formei, ce este perceputa eronat datorita vitezei mari de metamorfoza, apare si factorul pur psiho-afectiv. Astfel, daca forma rezultanta este un fel de radacina, rosiatica, de 1-2 m, este posibil ca psihicul sa o perceapa ca pe o silueta cu mainile rosii si subtiri. Creativitatea involuntara, ca si cea voluntara pot transforma aceste forme in siluete umane foarte clare, in care poate fi distins chiar si chipul. Astfel, 5% din cei care au pretins ca au vazut fenomene fantastice au descris foarte exact chipul si chiar culoarea ochilor. Acest lucru nu este posibil in cazurile de care discutam, si anume al fenomenelor luminiscente instantanee, studiate de fizicienii australieni.
Posibile explicatii
Studiul amanuntit al inregistrarilor din zonele aparitiilor nu au permis inca o explicatie foarte pertinenta. Se crede totusi ca, datorita unor perturbatii geo-magnetice, specifice unor anumite zone litorale sunt favorizate anumite reactii chimice fotogenetice, care ar oferi scurtul spectacol de lumini. Astfel, dr. Elton V. Davidson, de la catedra de biochimie a Universitatea din Melbourne, crede ca este vorba de activarea fosforului din resturile de animale moarte care ar iesi in verile foarte calde la suprafata pamantului si ar da iluzia unei siluete. Aceasta teorie nu explica insa culoarea formelor, nici miscarea ordonata destul de interesanta a imaginilor. Pe de alta parte, 30% din zonele in care apar astfel de fenomene sunt total lipsite de depozite de fosfor active care ar putea crea luminiscenta.
O alta incercare de explicatie a constat in aparitia unor emanatii de gaze luminiscente din natura, recunoscuta in planctonul marin. Aceste gaze ar fi purtate rapid de curentii de la suprafata marii pana in zonele plajei. Este insa foarte putin probabil ca gazul fluorescent sa fi fost risipit pana ce ajunge in zona de tarm. Totodata, problema tipului de miscare ordonata a formelor ramane o enigma.
Exista si presupunerea ca aparitiile spectrale din zonele litorale ar putea fi o consecinta directa a micilor variatii ale campului magnetic din urma deplasarii masei marine in timpul fluxului si refluxului. Ca urmare a variatiilor conditiilor geologice de suprafata, micile cantitati fluorescente din cochiliile de scoici s-ar ridica sub forma de vapori si ar crea mici vartejuri provocate de curentii atmosferici pe verticala, specifici unor zone de tarm.
Parapsihologii au insa alte posibile explicatii legate de acest fenomen. Astfel, dr. Leniah MacGotleville, care a studiat in paralel aceleasi fenomene, a observat ca ele nu apar decat in prezenta oamenilor si foarte rar in prezenta aparatelor lasate sa inregistreze la distanta. Acest aspect este verificat statistic pe 210 aparitii inregistrate. Cercetatoarea britanica a emis astfel ipoteza ca prezenta umana in zona de tarm ar declansa aceste fenomene enigmatice. In plus, in foarte multe dintre cazuri s-a dovedit ca nuantele de culoare a aurelor celor care asista la fenomen s-au regasit 100% in culoarea spectrului in ultimele doua zecimi de secunda. Acest aspect a determinat-o pe dr. Leniah sa creada ca poate fi vorba de o entitate organizata, care ar incerca sa transmita ceva celor din apropiere, unica posibilitate de comunicare fiind imitarea semnalului luminos. In sprijinul acestei ipoteze vin si inregistrarile electromagnetice, acestea indicand o incarcare specifica a atmosferei timp de trei minute inainte si dupa misterioasele aparitii luminoase.
Intre Anglia si Romania
Cu circa 2-3 ani in urma, un cotidian romanesc foarte serios, relata despre „casa bantuita de fantome” din Craiova. Se povestea acolo despre o casa, dandu-se si numele familiei care o locuia, in care aveau loc numeroase fenomene inexplicabile, care au sfarsit prin a da numele lor acelei case - „casa cu fantome”. Era o stire lapidara si, in nici un caz, nu era publicata pe 1 aprilie. Asta m-a facut sa-mi amintesc de vremea copilariei cand, aflandu-ma prin partile Varciorovei ( Mehedinti), intr-un sat, azi disparut sub apele Dunarii la Portile de Fier, femeile vorbeau despre fantoma Martolea, ca fiind cea care pedepsea pe cei care lucrau martea si vinerea, luandu-le graiul ; si astazi, inca mai cred ca atunci, copil fiind am „vazut-o” pe Martolea pe un pod, candva, pe inserat. Desigur, acum incep sa am unele indoieli, dar impresia puternica de „fantoma” mi s-a intiparit in minte. DEX-ul spune ca fantoma este „o fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni cu imaginatia tulburata sau pe care o creeaza fantezia scriitorilor”. Sa vedem daca numai cei cu „imaginatia tulburata” sau scriitorii pot „vedea” fantome.
Fantome, stafii si... savanti
In tara noastra sunt cunoscute astfel de fenomene greu de ignorat si demne de amintit. Ar mai fi de spus ca in Romania este mult mai mult folosit termenul „strigoi” sau „stafie” ( vezi „Strigoi, moroi, varcolaci” pe www.superstitii.ro ) despre care se spune ca sunt „sufletul unui om mort, aparitie fantomatica” sau „duhul unui mort legat de Pamant” care pricinuieste, sau nu, rau celor pe care-i intalneste. In mod unanim, aceste fiinte ireale, supranaturale, au un corp imaterial. Cu unele mici exceptii ( vezi „Despre spiritism” pe www.elystar.ro ) ; una dintre aceste fantome, aceea a Katiei King, raspandind un miros de parfum si careia i s-a putut saruta mana in mod galant !
De fantome s-au interesat numerosi oameni de stiinta, printre care celebrii Pierre si Marie Curie, care au cunoscut-o pe strania Eusapia Palladino care vorbea cu mortii si muta obiectele cu puterea gandului. Aceasta dorea ca la sedintele ei sa asiste cat mai multi „savanti care s-ar fi crezut in stare sa determine cauza unor astfel de fenomene” ! Pierre Curie a luat parte la cca. 43 de astfel de sedinte, dar nu avem marturii daca el a putut determina vreo astfel de cauza. Tot astfel, laureatul Premiului Nobel pentru medicina al anului 1913, Charles Richet, pasionat de fantome si aparitiile lor, a calatorit la Vila „Carmen” din Alger unde isi facea aparitia fantoma Bien-Boa, dar si o anume printesa Phygia careia, se spune, chiar i-a sarutat mana, care era foarte „palpabila” ! Si Sir Olivier Lodge, al carui fiu cazuse pe frontul Primului Razboi mondial, participa la sedinte de spiritism pentru a se intalni cu fantoma fiului sau. Dar el si-a pus intrebarea „cum ar putea fi sigur de veridicitatea mesajelor primite ?” Pentru verificare, el a lasat cateva mesaje sigilate in plicuri, pentru a fi comparate cu mesajele transmise chiar de el, de „dincolo”, dupa moartea sa. Nu exista, nici in acest caz , marturii ca ele s-ar fi verificat !
Dar cazul cel mai cunoscut, studiat si controversat, este cel al lui Sir William Croockes, care a participat la numeroase sedinte ale mediumului Florence Cook, care, in transa fiind, facea posibila aparitia fantomei fiicei unui aventurier din secolul al XVII-lea, numita Katie King, pe care Sir William a fotografiat-o de mai multe ori - si nu numai el - fiind convins ca asista la un fenomen supranatural. Evident, n-a putut demonstra nici cauzele, nici mijloacele prin care fantoma isi facea aparitia ; nici el, nici multi altii care au asistat la aceste aparitii. Dar , cu totii erau convinsi de aceasta, mai ales ca dupa disparitia fantomei , ramaneau florile pe care aceasta le purtase !
Castele bantuite de fantome
Fantomele au aparut intotdeauna si cam peste tot. Desigur, exista unele locatii predilecte, cunoscute pe intreg mapamondul, cum ar fi castelele din Scotia si cele din Transilvania. Dintre primele, cel mai cunoscut este Castelul Stuartilor, locuit de contii de Moray, castel bantuit de fantome atat de infricosatoare, incat exista o poveste care spune ca un braconier, pe nume Big Angus a pus pariu ca va innopta in acel castel. Din pacate, dimineata a fost gasit mort, nu in interiorul, ci in gradina castelului, cu chipul schimonosit de o spaima cumplita. In mod anecdotic, agentiile de turism din Scotia ii sfatuiesc pe turisti sa mearga intai sa vada monstrul din Loch Ness, pentru ca dupa ce vad Castelul Stuartilor s-ar putea sa nu mai apuce...
In Marea Britanie, la Norfolk, in Castelul Blickling Hall, se spune ca bantuie fantoma Annei Boleyn, una din sotiile lui Henric al VIII-lea si nu numai ea. Se spune ca un oarecare Sir Thomas ar fi blestemat sa incerce sa treaca 12 poduri inainte de ivirea zorilor ; dar si Sir John Fastolfe, cavaler din secolul al XV-lea ( care l-a inspirat pe Shakespeare cand a scris „Falstaff ). In Somerset se afla Dunster Castle, bantuit de fantoma „barbatului in verde”, iar in Welshpool - Powis Castle, unde apare fantoma unei „doamne in negru” stand mereu in acelasi loc, in fata unui semineu.
Sunt multe castele bantuite de fantome, raspandite peste tot. Una dintre cele mai cunoscute si vizitate locatii este Hotel Fairmont Algonquin din New Brunswick, in Canada, care este bantuit de fantoma unei mirese ; dar si in Irlanda de Nord, la 40 km de Belfast, Castelul Ballygally are o fantoma prietenoasa pe care o cheama d-na Shaw ; se mai plimba pe acolo si Madame Nixon, care-si fosneste crinolina pe coridoarele castelului de cateva sute de ani. In Danemarca, la Sealand, Hotel DragsholmsSlot, construit in secolul al XII-lea, se mandreste cu trei fantome, denumite : Doamna in Gri, Doamna in Alb si Contele Bothwell ; prima este o fosta camerista care controleaza si acum curatenia castelului. Despre Doamna in Alb se spune ca a fost fiica proprietarului acelui castel, care s-a indragostit de un simplu muncitor cu care voia sa se casatoreasca ; drept pedeapsa, tatal ei a zidit-o in constructia castelului imbracata in mireasa. Este Interesant ca, dupa cateva secole, la renovare, s-a gasit un schelet zidit, cu urme de rochie de mireasa !
In fine, in SUA, statul Louisiana, Plantatia Myrtles din St. Francisville, detine si ea o aparitie foarte cunoscuta - Chloe - fantoma prietenoasa si ea, care canta la pian aceeasi melodie, la nesfarsit. Aceasta din urma aparitie fantomatica a fost un subiect mult dezbatut de prestigioasele publicatii New York Times, Forbes si National Geographic, dar si in una din emisiunile celebrei moderatoare Oprah.
Fantome in Romania
La noi in tara, cel mai cunoscut castel este Bran-ul, asa-zisul Castel al lui Dracula, celebrul vampir. Dar care, vai, nu are nici o legatura cu adevarul ; cel mult se poate ca, cel care a dat numele legendei - Vlad Tepes, sa fi dormit acolo o singura noapte, pe cand era la vanatoare in aceea zona. Legenda lui Dracula fiind mai mult decat cunoscuta, sa mai spunem doar ca Vlad Tepes isi avea, de fapt, Cetatea de Scaun la Targoviste, iar fortareata lui era Castelul de la Poienari, pe Arges.
Daca se poate vorbi de aparitii fantomatice, atunci, desigur, este vorba despre „Casa stafiilor”. Astfel era denumit Castelul Iulia Hasdeu din Campina. Constructie ciudata, cu o arhitectura deosebita de tot ce este traditional la noi, castelul a fost construit intre anii 1893-1896, de catre Bogdan Petriceicu Hasdeu, in memoria fiicei sale mult iubita, moarta in varsta de 19 ani, in 1888. Copil ciudat si precoce, Iulia Hasdeu citea la 2 ani si jumatate, la 4 ani scria, la 5 ani compunea poezii, la 8 ani termina scoala primara, cunoscand limbile franceza, engleza si germana, iar la 11 ani termina gimnaziul. La varsta de 12 ani pleaca la Paris, unde, la 17 ani a absolvit, ca studenta eminenta Facultatea de Litere. Era poeta si muziciana, dar moare tanara, lasandu-l pe tatal sau neconsolat. Din acest moment incepe istoria „casei fantomelor” - Castelul Iulia Hasdeu.
Dupa moartea fiicei sale, B.P.Hasdeu se refugiaza in spiritism si practici de evocare a spiritului Iuliei. De altfel, el pretindea ca a construit castelul dupa planurile Iuliei, dictate in sedintele de spiritism. Locuitorii din Campina spuneau ca in castel se petrec lucruri ciudate, lumini aprinse noapte, cand nimeni nu locuia acolo si, mai ales, ca pianul ei canta singur, ziua si noaptea. In peretele biroului este o gaura prin care se spune ca intra fantoma Iuliei Hasdeu, care statea la lungi conversatii cu tatal neconsolat. Cat adevar ? Cata legenda ? Nu stim. Dar legenda exista si nu este cu nimic mai prejos decat celebrul Dracula sau fantoma Annei Boleyn ori Sir Thomas! Am zice chiar, dimpotriva...
In Romania, Castelul Poienari de pe Arges, Casa Vlad Dracul din Sighisoara, Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Castelul Bran, Templul de la Sinca, Curtea Domneasca de la Targoviste, sunt tot atatea posibile locatii in care fantomele trecutului sa vrea sa se intoarca ! Poate ca o si fac...
Poetii nostri vad „Umbra lui Mircea la Cozia” si „Ruinurile Targovistei” se insufletesc de fantomele trecutului, sub condeiul dus de imaginatia vie a scriitorilor, dar si de istoria adevarata a locurilor si a poporului roman.
CASA BANTUITA,COSMARUL AGENTILOR IMOBILIARI
In timp ce in Occident prezenta unei fantome poate creste considerabil valoarea unei proprietati, romanii nu sesizeaza inca potentialul comercial al locuintelor de gen.
Prietenoasa sau nu, reala sau inchipuita, fantoma din dormitor este, poate nu va vine sa credeti, un factor determinant in vanzarea unei proprietati. O casa considerata bantuita sau in care s-au intamplat evenimente stranii, ramase neelucidate, scade considerabil valoarea unei locuinte autohtone. La polul opus, pe pietele britanice si americane de real estate, prezenta unui locatar din alta dimensiune a ajuns sa fie exploatata comercial. Fantoma are si ea pretul ei, adeseori unul piperat.
Vorbind despre piata romaneasca, analistul imobiliar Artur Silvestri spune ca "noi nu avem nici cea mai firava indemnare in a preface traditia casei bantuite in obiect de valorificare comerciala sau, daca aceasta nu exista, sa o inventam pentru a o include in marile povesti turistice, asa cum se intampla adeseori pe la altii." Proprietarii romani ai unor proprietati suspectate ca ar gazdui personaje pentru care nu este platita intretinerea lunara sunt cel mai adesea reticenti in a discuta pe aceasta tema. Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, sau fostul deputat FSN Dumitru Radauceanu sunt posesorii unor imobile despre care s-a scris ca ar fi bantuite. De unde reticenta aproape universala in a dezbate acest subiect? "Explicatia consta intr-un gen de retinere romaneasca in fata unui intreg sir de superstitii despre care nu se vorbeste decat in cercuri inchise ori in traditii de familie care nu se exteriorizeaza" a declarat Artur Silvestri.
Sinceritatea, nerecomandata in vanzarea unei case bantuite
La noi, simplul zvon al existentei unei prezente misterioase ridica dificultati in vanzarea unei astfel de case. De aceea, putini sunt agentii imobiliari care afla istoria intunecata a proprietatilor pe care le propun clientilor, mai ales in conditiile in care legislatia romaneasca, spre deosebire de cea a multor state americane, nu prevede o astfel de obligatie. Cum este aproape evident ca a mentiona despre o ipotetica aparitie din alta dimensiune este cel mai adesea daunator din punctul de vedere al afacerii strict imobiliare, proprietarii romani pastreaza tacerea cu privire la acest subiect. Chiar si in aceste conditii, exista marturii ale unor astfel de evenimente. Pe unul dintre acestea l-a trait, in primavara anului 1995, Artur Silvestri, care, in acea perioada lucra nemijlocit in domeniul tranzactiilor imobiliare. "Am vizitat, la chemarea vanzatorului, o splendida resedinta situata pe strada Leonida, din Bucuresti. Cladirea, o mica bijuterie, se intindea numai pe parter. Din curiozitate, am poftit sa urc in podul casei. Urcand cu greu pe scara ingusta, m-am oprit cateva clipe si am privit catre palierul unde statea fixandu-ma o prezenta indefinita, aratand ca un barbat slab si ganditor, destul de nemultumit de vizita ce il tulbura. Am coborat si am plecat cu precipitare, hotarand sa nu ma ocup de acea vanzare si sa uit ceea ce vazusem", rezuma momentul analistul imobiliar. Povestea casei din strada Leonida curge si astazi.
Vanduta relativ usor, in lipsa unei publicitati a fenomenelor care exced normalitatea, casa a fost renovata si inchiriata de mai multe ori. Pe piata imobiliara din Statele Unite ale Americii, casele sau terenurile bantuite poarta numele de proprietati stigmatizate. Aici se inscriu insa si casele implicate in scandaluri cu celebritati, cum ar fi consum de droguri sau infidelitati, incidente sexuale, dar si cele in care a avut loc o crima sau o sinucidere. Iar pentru agentii imobiliari americani, sa vinzi o astfel de casa poate fi un cosmar. Exista, desigur, graduri diferite de stigmatizare. Cu cat crima a fost mai oribila, cu atat casa in care s-a petrecut este mai greu de vandut, iar stigmatul cel mai greu de inlaturat este cel al unei crime multiple, unei crime infaptuite de un cult sau al unei sinucideri in masa. Apoi urmeaza sinuciderile si crimele, infractiunile sexuale si adulterul.
Casa in care a fost omorata sotia lui O.J. Simpson
Cu toate acestea, evenimentele care s-au petrecut intr-o casa pot duce la o scadere a pretului proprietatii de 15-25%, arata "Wall Street Journal". Cele mai daunatoare sunt asocierile cu scandaluri care atrag atentia mass-media. Dupa doi sau trei ani insa, stigmatul incepe sa se stearga, pentru ca, pe masura ce trece timpul, oamenii uita. si totusi, nu de putine ori, impactul poate fi minim. intr-un studiu efectuat in 2000, James Larsen, un profesor de finante de la Wright State University, din Dayton, Ohio, a analizat 100 de case stigmatizate, inclusiv cele asociate cu scandaluri sexuale, crime sau case despre care se spunea ca sunt bantuite. Acestea au fost vandute la preturi cu 3% mai mici fata de cele neasociate cu scandaluri, dar au stat pe piata cu 45% mai mult timp.
Factorul-cheie care afecteaza pretul de vanzare este timpul scurs intre incidentul care a avut loc in casa si momentul in care proprietatea a fost scoasa pe piata. in unele cazuri, arata studiul lui Larsen, efectele scandalului s-au diminuat dupa 5-7 ani. Sotia jucatorului de fotbal american O.J. Simpson, Nicole Brown Simpson, a fost ucisa in 1994, alaturi de Ron Goldman, intr-o casa cu patru dormitoare din Brentwood, California. Proprietatea a fost scoasa la vanzare la un an dupa crima si s-a cerut pe ea un pret de 795.000 dolari. A stat insa pe piata mai mult de doi ani, pana cand a fost vanduta cu 595.000 dolari. Dar cum orice casa isi are cumparatorul, acelasi lucru se poate spune si despre casele bantuite de fantome. Uneori, o fantoma poate sa creasca pretul casei, atunci cand cumparatorul este interesat tocmai de musafirul nepoftit din casa. "Avem copii, asa ca am prefera ca prezenta din casa sa nu fie negativa sau foarte invaziva. Suntem deschisi si versati in a trata cu fantomele". Asa suna comentariul adaugat unei cereri de cumparare a unei case bantuite, pe un site specializat in astfel de listari, www.sdparanormal.com. Caitlin si Michael, care au postat anuntul respectiv, vor sa cumpere o casa bantuita in Illinois, prefera sa aiba cat mai putini vecini si sunt dispusi sa plateasca intre 200.000 si 350.000 dolari. Vanatorii de fantome sunt insa de cele mai multe ori dezamagiti, pentru ca aparitiile nu-si fac simtita prezenta niciodata. Apoi mai sunt speculantii, care cumpara, sub valoarea pietei, proprietati bantuite sau foarte mediatizate din cauza unor crime care au avut loc acolo, si le exorcizeaza sau le remodeleaza si le vand dupa un timp, la preturi mai mari.
Oferta speciala: "Vand casa cu fantoma cu tot"
Exista insa si proprietari care convietuiesc foarte bine cu musafirii supranaturali din caminul propriu. Acesta este si cazul cuplului Maureen si Ray Ronson, din tara Galilor. Cei doi au cumparat in 1997 o casa, in care au descoperit o prezenta nedorita. La inceput au fost speriati si chiar au dormit in masina cateva nopti, ca sa scape de fantoma. Cu timpul insa, s-au atasat de ea si i-au dat si un nume: Tom. "Lucrurile dipareau si apareau in alte locuri si existau zone in casa unde era foarte frig. Odata am si vazut ceva in baie. Am chemat un preot, care a vorbit cu fantoma si lucrurile s-au mai linistit. Ne-am atasat de ea", povestea Ray Ronson jurnalistilor de la BBC. Cand s-a decis sa se mute intr-o locuinta mai mare, familia Ronson a scos casuta la vanzare, dar a pus o conditie speciala, ca fantoma rezidenta sa fie lasata sa ramana la ea acasa.
La britanici insa, psihologia cumparatorului difera putin de cea a americanilor. "in Marea Britanie, unde am crescut eu, o casa stigmatizata tinde sa fie o raritate si, prin urmare, poate avea un pret mai mare. Britanicii iubesc o crima suculenta, mai ales daca ea a fost comisa in propria lor casa si ei se pot lauda vecinilor cu asta", povesteste scriitorul britanic Patrick McGrath, in "New York Times".
In SUA, lucrurile stau altfel, iar evenimentele nefericite petrecute intr-o casa tind sa se transforme intr-o problema serioasa. La americani, peste jumatate din state cer, prin lege, ca unui cumparator sa i se spuna daca pe proprietatea scoasa la vanzare a avut loc o crima sau o sinucidere, dar unele legi limiteaza perioada pentru care se impune aceasta regula. Codul Civil din California, de exemplu, spune ca un deces survenit pe o proprietate trebuie dezvaluit cumparatorului numai daca a avut loc in ultimii trei ani. in Dakota de Sud, vanzatorii trebuie sa informeze cumparatorii de o moarte sau un suicid, numai daca a avut loc intr-un interval de 12 luni inainte de vanzarea casei.
"Apartamentul Blestemat"
Ca sa fim in ton cu titlul rubricii, nu putem sa nu remarcam foarte multe cazuri, in care explicatiile logice nu sunt "tocmai la ele acasa"...
Sunt foarte multe locuri,case, strazi, in arealul carora se petrec lucruri foarte ciudate. Oamenilor le este frica sa povesteasca...toti susotesc pe la colturi, iar informatiile obtinute de la acestia nu au darul de-a te lamuri, din contra... Si totusi, unii specialisti au riscat. Relatarile despre "zone ciudate", aflam tocmai din indepartata America, iar daca poposim brusc in Marea Britanie, unele marturii, ne pun serios pe ganduri...
Nu vom merge atat de departe (deocamdata)...ramanem aici, in Romania...
De la Timisoara,Arad,Constanta,Iasi si Bucuresti, situatiile (faptele) bizare se tin lant. Iata un caz,foarte vechi, din Bucuresti...
"Apartamentul Blestemat"
Bucuresti, perioada 1987 (iulie) - 2005 (oct.)
Nu am fi adus in discutie acest caz, daca nu l-am fi auzit din gura unui preot... Exista si alte marturii in sprijinul acestei relatari, dar, fie chiar si la nivel scriptic, ne-am oprit la aceasta, deoarece prin natura profesiei si a experientei pe care o are, acest preot a reusit sa aduca niste argumente plauzibile, chiar daca acestea sunt de o factura, mai mult religioasa decat stiintifica.
Si totusi...
Frigul...
Este vara anului 1987, undeva la marginea Bucurestiului, intr-un apartament cu patru camere...
Aceiasi activitate..."rutina"..
Domnul catre sotie :
Draga mea, inchide, te tog, geamurile ! E curent...
- Care geamuri ? Sunt inchise. Am aerisit acum cinci minute.
Jaluzelele le-ai tras ?
- Da...
Hmm... Ciudat... Vino putin pana in ultima camera...
- Brrr... Ce este cu frigul asta?!...
Situatia se repeta. A doua , a treia zi....
Amandoi, in a opta zi ,se hotarasc sa nu mai intre in camera respectiva... O inexplicabila frica, plutea in aer...dar, ceea ce avea sa se intample in a 12-a zi depasea orice senzatie banala de frica... Da, groaza...cred ca este cel mai potrivit cuvant...
Camera...
In cateva zile, venea doamna "doctor" din concediu si, iarasi trebuia sa-i inchirieze camera. La inceput totul parea bine, dar nu si acum. De dat inapoi, nici ea si nici sotul, nu mai puteau... Aveau nevoie de bani... Daca se afla... Era prea tarziu...
Acum isi mai revenise. Era timpul sa faca putina ordine si sa aeriseasca incaperea.
Abia deschise usa si, un val rece de aer ii patrunse in tot corpul... Aceeasi senzatie, aceleasi stari de spaima, iar sangele care se prelingea din perete (cel din partea dreapta), venea sa completeze un tablou dintr-o cu totul alta lume... Din partea superioara a peretelui se puteau distinge, cel putin noua dare de sange proaspat... De unde ? Cum ? .. Si frigul...?...Vara...?... Doar nu mai intrase nimeni, de atatea zile...
Un tipat, parca neomenesc, urmat de zgomotul puternic al usilor trantite, il determina-se pe sotul ei sa arunce tigara si, sa alerge direct spre camera...
Epilog
Catre sfarsitul aceluiasi an, mai precis sfarsitul lunii noiembrie, moare sotia acestuia, intr-un stupid accident casnic. Era insarcinata, in luna a treia.
Fiind singur, se hotaraste sa vanda apartamentul. "Doctorita" plecase... Era si cazul, deoarece domnul nu putea sa mai accepte ceea ce facea...acele chiuretaje ilegale...
Intre timp, Securitatea se interesase de acest caz, dar sub o cu totul alta conotatie. In urmatorul an, nici la al doilea anunt nu s-a putut vinde apartamentul... Erau clienti, dar cum veneau si, erau hotarati sa-l cumpere, tot asa si plecau... Sotul raposatei a lasat casa la jumatate de pret... Degeaba... Aceeasi poveste...
In 1992, o alta incercare - la fel si in 2002...deznodamantul, acelasi.. Nici el nu stie ce sa mai creada. E convins ca apartamentul este blestemat.. Din octombrie 2005, s-a retras din viata sociala... Nu mai vrea sa discute cu nimeni...
Si totusi... poate intr-o buna zi, vom afla mai multe amanunte, pastrand in continuare, confidentialitatea persoanelor in cauza.
fenomenele spectrale din zonele litorale
Cele mai multe aparitii de tip spectral nu se inregistreaza, asa cum se credea, in casele si cladirile mari, ci in apropierea unor cladiri daramate din zonele litorale
Astfel, cele mai frecvente marturii recente asupra aparitiilor fantomatice sunt ale localnicilor si turistilor din zona de coasta a Floridei, Californiei si a insulelor cu destinatie turistica din Oceania si Coasta de Nord a Australiei. Un loc secund il ocupa frecventa evenimentelor din insulele din Pacificul de Nord, Coasta de vest a Indiei si sudul Peninsulei Arabia. In mod neasteptat, Insulele Bermude, ca si coastele de est ale Italiei, Spaniei si Greciei ocupa acelasi loc III in ceea ce priveste evenimentele spectrale reclamate din ultimii 5 ani.
Aparitii fantomatice
Fizicienii australieni de la Universitatea din Melbourne au studiat timp de 60 de ani fenomenele aparitiilor stranii in 14 zone litorale diferite de pe intreg globul. O mare parte a aparitiilor de imagini ciudate din ultimii ani a fost surprinsa pe pelicule foto speciale prin tehnici laser computerizate. Cercetatorii au constatat ca 80% din aparitii au forma de radacina de copac si numai 5% seamana foarte bine cu siluetele umane.
Studiul amanuntit al inregistrarilor foto, precum si cel al peliculelor filmate descriu forme confuze de luminiscente in miscare. Acestea apar instantaneu, initial sub forma conica cu varful in sus, si dispar in 03,05 secunde. In acest timp, forma liminiscenta, cel mai des de culoare rosiatica, se transforma foarte rapid intr-o structura ramificata foarte asemanatoare radacinilor de copaci. In ultimele miimi de secunda apar cele mai diverse forme, predominanta fiind forma de spirala cilindrica, si in putine cazuri - forma tipica de silueta. In aceste ultime transformari, culoarea luminiscenta variaza foarte mult, insa de regula predomina galben-pal si rosu. S-a dovedit ca forma care este vizibila cu ochiul liber este una falsa, creata in sistemul nervos uman. Aceasta forma falsa perceputa de om este, de fapt, o rezultanta a dinamicii formei luminiscentei si culorii sale. Pe langa aceasta rezultanta a formei, ce este perceputa eronat datorita vitezei mari de metamorfoza, apare si factorul pur psiho-afectiv. Astfel, daca forma rezultanta este un fel de radacina, rosiatica, de 1-2 m, este posibil ca psihicul sa o perceapa ca pe o silueta cu mainile rosii si subtiri. Creativitatea involuntara, ca si cea voluntara pot transforma aceste forme in siluete umane foarte clare, in care poate fi distins chiar si chipul. Astfel, 5% din cei care au pretins ca au vazut fenomene fantastice au descris foarte exact chipul si chiar culoarea ochilor. Acest lucru nu este posibil in cazurile de care discutam, si anume al fenomenelor luminiscente instantanee, studiate de fizicienii australieni.
Posibile explicatii
Studiul amanuntit al inregistrarilor din zonele aparitiilor nu au permis inca o explicatie foarte pertinenta. Se crede totusi ca, datorita unor perturbatii geo-magnetice, specifice unor anumite zone litorale sunt favorizate anumite reactii chimice fotogenetice, care ar oferi scurtul spectacol de lumini. Astfel, dr. Elton V. Davidson, de la catedra de biochimie a Universitatea din Melbourne, crede ca este vorba de activarea fosforului din resturile de animale moarte care ar iesi in verile foarte calde la suprafata pamantului si ar da iluzia unei siluete. Aceasta teorie nu explica insa culoarea formelor, nici miscarea ordonata destul de interesanta a imaginilor. Pe de alta parte, 30% din zonele in care apar astfel de fenomene sunt total lipsite de depozite de fosfor active care ar putea crea luminiscenta.
O alta incercare de explicatie a constat in aparitia unor emanatii de gaze luminiscente din natura, recunoscuta in planctonul marin. Aceste gaze ar fi purtate rapid de curentii de la suprafata marii pana in zonele plajei. Este insa foarte putin probabil ca gazul fluorescent sa fi fost risipit pana ce ajunge in zona de tarm. Totodata, problema tipului de miscare ordonata a formelor ramane o enigma.
Exista si presupunerea ca aparitiile spectrale din zonele litorale ar putea fi o consecinta directa a micilor variatii ale campului magnetic din urma deplasarii masei marine in timpul fluxului si refluxului. Ca urmare a variatiilor conditiilor geologice de suprafata, micile cantitati fluorescente din cochiliile de scoici s-ar ridica sub forma de vapori si ar crea mici vartejuri provocate de curentii atmosferici pe verticala, specifici unor zone de tarm.
Parapsihologii au insa alte posibile explicatii legate de acest fenomen. Astfel, dr. Leniah MacGotleville, care a studiat in paralel aceleasi fenomene, a observat ca ele nu apar decat in prezenta oamenilor si foarte rar in prezenta aparatelor lasate sa inregistreze la distanta. Acest aspect este verificat statistic pe 210 aparitii inregistrate. Cercetatoarea britanica a emis astfel ipoteza ca prezenta umana in zona de tarm ar declansa aceste fenomene enigmatice. In plus, in foarte multe dintre cazuri s-a dovedit ca nuantele de culoare a aurelor celor care asista la fenomen s-au regasit 100% in culoarea spectrului in ultimele doua zecimi de secunda. Acest aspect a determinat-o pe dr. Leniah sa creada ca poate fi vorba de o entitate organizata, care ar incerca sa transmita ceva celor din apropiere, unica posibilitate de comunicare fiind imitarea semnalului luminos. In sprijinul acestei ipoteze vin si inregistrarile electromagnetice, acestea indicand o incarcare specifica a atmosferei timp de trei minute inainte si dupa misterioasele aparitii luminoase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
